Thursday , April 25 2024

Doi tineri români au fost arestați în Danemarca după ce bebelușul lor a fost internat în spital prezentând ”sindromul bebelușului scuturat”

Părinții unui bebeluș de numai o lună, români, au fost arestați în Danemarca pentru patru săpătămâni. Medicii de acolo au cerut ajutorul poliției după ce copilul a fost adus la spital, iar starea lui le-a trezit suspiciuni. Bebelușul a fost internat cu hemoragie craniană, prezentând ”sindromul bebelușului scuturat”. Ministerul de Externe de la București confirmă cazul și face demersuri pentru a afla detalii. Săptămâna viitoare, ambasadorul danez la București va fi invitat la Comisia de politică externă a Senatului. Parlamentarii români vor să afle detalii despre cazul celor doi părinți români arestați în Danemarca.

Sorana și Ionuț Rotundu

Doi români, soţ şi soţie, Sorana și Ionuț Rotundu, au fost reţinuţi în Danemarca, la câteva zile după ce şi-au dus copilul de o lună la spital, unde a fost internat. Părinţii sunt în centre de detenţie diferită şi nu au dreptul să vadă copilul, care este supravegheat de o persoană desemnată de municipalitate.

Ambasadorul român în Danemarca, Alexandru Grădinar, a declarat sâmbătă seara la Digi24 că, potrivit informațiilor primite, bebelușul a ajuns la spital cu hemoragie craniană, prezentând ”sindromul bebelușului scuturat”.

”Poliţia daneză ne-a transmis că minorul a fost internat în stare critică (…) În prezent este în afara pericolului de moarte şi primeşte în continuare îngrijiri medicale în spitalul din Odense. La recomandarea medicilor, autorităţile daneze au deschis o anchetă (…) Dacă medicii stabilesc un diagnostic ca acesta – hemoragie craniană – pot deschide o anchetă şi să sesizeze Poliţia. Este o practică standard, sunt legile daneze care prevăd această lucruri”, a mai afirmat ambasadorul român.

Ministerul de Externe informează că, în cursul zilei de 6 februarie, reprezentanţii ambasadei se vor deplasa la penitenciarul unde se află mama minorului, pentru a discuta cu aceasta. Totodată, Ambasada României la Copenhaga continuă demersurile necesare în vederea obţinerii acordului autorităţilor daneze pentru vizitarea tatălui.

Conform MAE, bebelușul a fost internat în urmă cu o săptămână, la 29 ianuarie, iar Ambasada a fost anunțată despre caz miercuri, 2 ianuarie, de o rudă a părinților arestați. Aceștia nu au voie să-și vadă copilul și au avocați din oficiu, dar Ambasada română a pus la dispoziția familiei extinse și o listă suplimentară cu avocați danezi specializați în domeniul instituționalizării de minori. Reprezentanții Ambasadei României au luat legătura cu spitalul în care se află internat bebelușul și mențin permanent legătura cu personalul medical referitor la îngrijirile acordate și evoluția stării de sănătate a copilului. În paralel, Ambasada a demarat demersurile necesare pentru înscrierea certificatului de naștere danez al bebelușului în registrele de stare civilă române, pentru eliberarea unui certificat de naștere românesc pentru minor.

Potrivit datelor preliminare comunicate ambasadei de către poliția daneză, minorul este în prezent internat în spital, fiind însoțit și supravegheat de o persoană desemnată de către municipalitatea daneză. La recomandarea medicilor, autoritățile daneze au deschis o anchetă cu privire la circumstanțele care au dus la internarea minorului în spital. Părinții minorului au fost reținuți pentru o perioadă inițială de 4 săptămâni, fără dreptul de a vedea minorul, fiindu-le desemnați avocați din oficiu.

„Fratele Soranei a fost la noi la ambasadă ieri (vineri – n.r.), am discutat cu el despre caz, despre ceea ce s-a întâmplat de la naștere, am vorbit și cu mama Soranei prin telefon, care era în România. Sunt și ei șocați de acest caz, nu știu nici ei ce să facă. Bineînțeles, vor dreptate, îi consideră nevinovați, vor copilul să se însănătoșească și să revină în familie”, a povestit ambasadorul la Digi24.

Ce  spune un unchi al bebelușului

Fratele mamei copilului a făcut, vineri, un apel pe Facebook: „Vă scriu să vă semnalez situația surorii mele, Sorana Rotundu, care în acest moment este arestată împreună cu soţul ei, Ionuţ Rotundu, în penitenciare diferite, iar copilul în vârstă de aproape o lună a fost luat de către autoritatea Kommuner fără nicio explicaţie şi refuzând a oferi orice informaţie familiei despre starea de sănătate a copilului sau locaţia acestuia. Ei locuiau în oraşul danez Sander Omme, împreună cu Mathias, copilul lor nou-născut”.

Potrivit unchiului, la câteva zile după naştere, bebeluşul a început să plângă mult şi nu se odihnea mai deloc. A fost solicitat sprijinul moaşei în mai multe rânduri de la care tinerii au primit răspunsul că poate fi vorba de colici sau că „aşa mai plâng bebeluşii”.

„După apeluri repetate la ambulanţă, Mathias a ajuns la spital. Am înţeles că a fost diagnosticat cu hemoragie cerebrală, dar nu ne-a fost adus la cunoştinţă nimic legat despre acest fapt nici de la medici şi nici documente care să ateste acest lucru. De atunci nu mai ştim nimic de Mathias. Când spunem nimic ne referim la tot, cum ar fi: investigaţii medicale, RMN, declaraţii medici sau orice fel de probă în acest sens. Explicaţiile pe scurt şi răspunsul primit au fost că: Sunt date confidenţiale!. Noi reprezentăm familia unui copil nou-născut şi nu concepem faptul să nu ştim absolut nimic despre el. Nici unde se află, nici care este starea lui de sănătate sau dacă a fost predat către o familie în plasament”, a scris Beni Ciobotaru pe Facebook cerând ajutorul comunității românești pentru informații utile sau recomandarea unui avocat danez specializat pe probleme de protecție a copilului.

Ce este Sindromul bebelușului scuturat (SBS)

Sindromul bebelușului scuturat (SBS) este o formă de abuz fizic asupra copilului care are loc atunci când un agresor violent agită un bebeluș sau copil prin crearea unui tip de mișcare bruscă provocându-i acestuia leziuni prin accelerare-decelerare. De obicei nu există nici o dovadă vizibilă externă a traumei. Conceptul de SBS a fost inițial descris la începutul anilor 1970, bazat pe o teorie și o mare varietate de condiții de către Dr. John Caffey – radiolog, precum și Dr. Guthkelch Norman – neurochirurg. 

SBS poate fi fatal și poate cauza leziuni cerebrale severe, ducând la handicap pentru tot restul vieții copilului. Morbiditatea estimată printre copiii cu SBS variază de la 15% la 38%; mediana fiind de 20% – 25%. Până la jumătate din decesele legate de abuzul asupra copilului sunt raportate ca fiind datorate sindromului bebelușului scuturat. Consecințele nefatale ale SBS includ grade diferite de afectare vizuală (inclusiv orbire), afectare motorie (de exemplu, paralizie cerebrală) și tulburări cognitive.  (O.S.)

Vezi si

Procedură de infringement împotriva României pentru întârzieri în efectuarea plăţilor către farmaciile independente

Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori …