Thursday , March 28 2024

Doar capitalele europene pot salva Europa, nu Bruxelles-ul

-

Într-un context în care UE a ajuns să simbolizeze autoritarismul, anonimatul şi condescendenţa făţişă, doar capitalele europene mai pot salva continentul, susţine Dominique Moisi, profesor invitat la Kings College din Londra şi consilier al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), în paginile Financial Times.
Chiar dacă victoria Frontului Naţional la alegerile pentru Parlamentul European din Franţa nu a constituit o surpriză, ea i-a lăsat pe mulţi francezi şi europeni într-o stare de şoc. FN a devenit astfel primul partid al Franţei, ţară care s-a numărat printre principalii membrii fondatori ai UE.
Se poate spune că victoria Frontului Naţional era un accident care trebuia să se întâmple. Este un eveniment, da, dar, mai ales, rezultatul unui proces accelerat şi accentuat de gravitatea crizei economice şi financiare şi de mediocritatea şi iresponsabilitatea elitelor politice din Franţa, de la putere sau din opoziţie.
Din momentul în care a realizat că Europa nu va deveni o viziune extinsă a sa, Franţa nu a încetat să se distanţeze de proiectul european. Tratatul de la Maastricht a fost ratificat abia în 1972, iar Tratatul constituţional al UE a fost respins fără ambiguitate în 2005.
Dincolo de Franţa, Europa a ajuns să simbolizeze pentru atât de mulţi dintre cetăţenii săi mai conservatori nu doar decadenţa morală absolută – exemplificată de victoria unui travestit cu barbă din Austria la ultimul concurs Eurovision – ci şi o combinaţie de autoritarism, anonimat, distanţă şi chiar condescendenţă făţişă.
În loc să răspundă nevoii europenilor de a fi împreună într-o lume în care individual ar fi lipsiţi de importanţă, Europa a devenit o oglindă care reflectă declinul diferitelor sale state membre, susţine Dominique Moisi.
Cu toate acestea, explică acesta, este important să se facă distincţia între profunzimea emoţională a ceea ce s-a întâmplat la alegerile europene şi gravitatea politică obiectivă a evenimentelor. Europa nu se prăbuşeşte în faţa ochilor noştri, iar lidera Frontului Naţional, Marine Le Pen, nu urmează să devină următorul preşedinte al Franţei. Toţi cei care mai cred încă în Europa şi sunt, de fapt, convinşi că nu există alternativă la Europa, rămân o majoritate.
Matteo Renzi a făcut o diferenţă uriaşă în Italia, împiedicându-i pe populişti să atragă prea mulţi alegători, în timp ce Angela Merkel şi-a confirmat puterea în Germania. În ceea ce priveşte Franţa, aceasta îşi caută încă persoana potrivită, însă în cele din urmă Europa poate fi salvată doar de către diferitele sale capitale, nu de Bruxelles, conchide Moisi.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …