Saturday , April 20 2024

DNA cere ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin

DNA solicită ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin, acuzat de corupţie. Cererea a fost înaintată către Parlamentul European.
“Mie mi se pare că DNA-ul cere ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin pentru începerea urmăririi penale”, a declarat europarlamentarul PDL Sebastian Bodu.
Parlamentul European (PE) a anunţat la 20 martie deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi, între care românul Adrian Severin.
Reporteri ai publicaţiei britanice, care au pretins că sunt lobbyişti, le-au propus mai multor deputaţi europeni suma de 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente care să fie adoptate. Cei trei eurodeputaţi au acceptat.
Grupul socialiştilor europeni a decis, la 22 martie, excluderea lui Adrian Severin din toate funcţiile deţinute în formaţiune. Mai mult, Grupul i-a cerut social-democratului să demisioneze din Parlamentul European.
Şi preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, i-a cerut demisia europarlamentarul PSD Adrian Severin, însă acesta a spuns că nu are niciun motiv să facă acest lucru.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …