Thursday , March 28 2024

DNA cere arestarea a doi deputati: Ioan Oltean si Catalin Teodorescu

ioan oltean

Directia Nationala Anticoruptie cere arestarea preventiva a deputatilor PNL Ioan Oltean si Catalin Teodorescu, in dosarul ANRP4.
Procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, l-a sesizat pe procurorul general al PICCJ pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a celor doi, se arata intr-un comunicat al institutiei anticoruptie.
“In conformitate cu prevederile legale si constitutionale, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie – doamna Laura Codruta Kovesi l-a sesizat pe procurorul general al P.I.C.C.J pentru a cere presedintelui Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii preventive a doi deputati, respectiv:
Teodorescu Catalin Florin, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), in prezent deputat in Parlamentul Romaniei, (trimis in judecata sub control judiciar in alta cauza), pentru infractiunea de abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
Oltean Ioan, deputat in Parlamentul Romaniei la data faptelor si in prezent, pentru infractiunile trafic de influenta si complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, precizeaza comunicatul DNA.
Ioan Oltean si Catalin Teodorescu, urmariti penal
DNA a anuntat, joi, ca deputatii PNL Ioan Oltean si Catalin Teodorescu sunt urmariti penal pentru fapte de coruptie in dosarul ANRP4.
In comunicatul remis presei de DNA se arata, printre altele, ca in 2010 Ioan Oltean ar fi primit 600.000 de euro in incinta unei parohii, in schimbul banilor exercitandu-si influenta asupra sefei ANRP de la acea data.
Procurorii DNA sustin ca, pe 17 iunie 2010, Catalin Teodorescu, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), a aprobat, cu incalcarea prevederilor legale si exercitand abuziv atributiile de serviciu, un raport de evaluare prin care un teren de 61.857 mp din Pitesti a fost evaluat la 108.932.000 lei, suma acordata drept despagubire unei persoane.
“Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezinta prejudiciu in dauna bugetului de stat, si totodata a facilitat obtinerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiara a sumei de bani. Suma platita in acest dosar de despagubire pentru un teren reprezinta un sfert din totalul despagubirilor civile platite de ANRP in tot cursul anului 2011”, se arata in comunicatul DNA.
In ordonanta procurorilor se mai arata ca “persoana beneficiara a sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumparase drepturile litigioase de la o alta persoana cu cateva luni inainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro”.
Pe de alta parte, procurorii mai spun ca din probele administrate reiese ca Ioan Oltean, “care avea relatii cointeresate cu cesionarul si cu presedinta ANRP (Crinuta Dumitran, n.red.) “, si-ar fi exercitat influenta pentru urgentarea si aprobarea despagubirii in favoarea cesionarului.
“In schimb, cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind in incinta unei parohii”, se mai arata in comunicatul citat.
DNA precizeaza ca in aceasta cauza se efectueaza acte de urmarire penala si fata de alte persoane.
 Cinci persoane retinute in dosarul ANRP4
Totodata, in dosarul mafiei retrocedarilor ilegale, ANRP 4, joi seara au fost retinute 5 persoane: fostul vicepresedinte ANRP Sergiu Diacomatu, omul de afaceri Mihai Rotaru, Lacramioara Alexandru si Rodica Constantinovici, fosti membri in comisia ANRP si Sergiu Negurici, evaluator.
Segiu Diacomatu, Lacramioara Alexandru si Rodica Constantinovici sunt acuzati de abuz in serviciu, Mihai Rotaru beneficiar al despagubirii, a fost retinut pentru infractiunile de cumparare de influenta si complicitate la abuz in serviciu, iar Negurici este acuzat de complicitate la abuz in serviciu, se arata intr-un comunicat DNA.
ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …