Wednesday , April 24 2024

DNA ANCHETEAZĂ contractele LOTERIEI ROMÂNE

loteria romana

DNA controlează contractele de achiziţii publice încheiate de Loteria Română. Potrivit hotnews.ro, printre contractele verificate se află şi cele încheiate de Loteria Română cu firma greacă INTRALOT. Există suspiciunea că respectivele contracte ar fi fost încheiate în defavoarea statului şi într-un mod netransparent.
Procurorii DNA efectueaza acte de urmarire penala cu privire la proceduri de achizitie publica, al caror beneficiar a fost Compania Loteria Romana. In cauza, procurorii au dispus, in baza art. 11 din OUG 43/2002, efectuarea unui raport de constatare tehnico-stiintifica pentru evaluarea prejudiciului, se arata intr-un raspuns al DNA transmis la solicitarea  HotNews.ro.
Ministrul Finantelor publice, Ioana-Maria Petrescu, a semnat, in luna iunie, un ordin de ministru prin care mandateaza reprezentantii statului in AGA a Companiei Nationale “Loteria Romana” S.A. sa imputerniceasca Consiliul de Administratie si conducerea executiva a companiei sa inceapa negocierile pentru incheierea unui contract de asociere in participatie, pentru operarea unui nou sistem loteristic. Este vorba de un nou contract pentru servicii de loterie, precum 6/49, 5/40 si Joker, pe o perioada de 10 ani. Ofertantul favorit pare sa fie tot firma greceasca Intralot, aceeasi cu care Loteria a incheiat contracte si in 2003, tot pe zece ani, si care s-au dovedit paguboase pentru statul roman.
Contractul a expirat anul trecut, in decembrie. In mod normal, ar fi trebuit sa fie demarat un proces transparent de selectie a unui nou partener. Proces transparent nu a existat, insa au tot fost incheiate acte aditionale la vechiul contract.
 

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …