Saturday , April 20 2024

DNA a decapitat conducerea Romgaz Târgu Mureș. Patru sefi, retinuti pentru abuz in serviciu

romgaz

Procurorii DNA au decapitat conducerea Romgaz Târgu Mureș. AVRAM PANTELIMON, directorul Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, ŞTEFAN IOAN, directorul tehnic, MINCAN EMIL VALENTIN, șeful Secției de Producție și OLARU IOAN TIBERIU, șeful Serviciului Proiectare au fost reținuți pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în primăvara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon împreună cu inculpații Mincan Emil Valentin, Ștefan Ioan și Olaru Ioan Tiberiu, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale.
Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.
Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.
Astăzi, inculpații Olaru Ioan Tiberiu, Ştefan Ioan, Mincan Emil Valentin și Avram Pantelimon urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …