Friday , February 3 2023

Directorul de la Apele Romane si-a dat demisia

vasile-pintilie

Directorul general al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Vasile Pintilie, a anunţat, miercuri seară, că îşi depune demisia de onoare din funcţie, demersul venind după ce, potrivit unor surse oficiale, premierul Victor Ponta a cerut înlocuirea lui.
Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale Apele Române, aflat la acest moment în concediu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Solicitarea de demitere a directorului de la Apele Române, Vasile Pintilie, a fost adresată ministrului Mediului, în subordinea căruia funcţionează instituţia.
Cererea a fost transmisă imediat după comandamentul pentru situaţii de urgenţă, reunit miercuri după-amiaza la Guvern.
Debitele râurilor aflate sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori, informează Administraţia Naţională “Apele Române” (ANAR), ale cărei echipe intervin operativ în zonele afectate.
La această oră, se înregistrează creşteri importante de debite şi niveluri, ca efect al propagărilor formate în aval, pe râurile, la trei staţii hidrometrice fiind atinse cotele de pericol (echivalent cu cod roşu) şi la alte trei staţii hidrometrice fiind atinse cotele de inundaţie (echivalent cu cod portocaliu), se arată în comunicatul ANAR.
Pe râul Lotru, la staţia Valea lui Stan, sunt 40 cm peste cota de pericol, pe Vedea, la staţia Buzeşti, 74 cm peste cota de pericol, pe Neajlov, la staţia Moara din Groapă, peste 4 cm peste cota de pericol, pe Jiu, la staţia Răcari sunt 9 cm sub cota de pericol, pe râul Latoriţa, la staţia Gura Latoriţei, 15 cm peste cota de inundaţie şi pe râul Olteţ, la staţia Nistoreşti, 6 cm peste cota de inundaţie.
 

Vezi si

PNL vrea comasarea alegerilor: 2024 nu poate fi un an total ratat. PSD nu pare a fi de acord

PNL vrea comasarea alegerilor de anul viitor. Sunt mai multe scenarii, care vor fi discutate …