Friday , April 19 2024

Diferenţele de salarii din invatamantul universitar şi cel preuniversitar vor disparea

profesor-elevi

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat sâmbătă, la Congresul Educaţiei, că diferenţa salarială dintre învăţământul universitar şi cel preuniversitar va fi eliminată, prin POSDRU.
“Vă promit aici de faţă astăzi, că acest lucru se va remedia în termen cât mai scurt, deoarece acele diferenţe vor fi din POSDRU”, a spus ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici.
El consideră că nu este normal să existe o lege a salarizării care blochează salariile în învăţământul preuniversitar şi a spus că nu înţelege argumentul legal pentru care există o diferenţă de salarizare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar.
“Cert este că am discutat împreună cu colegii mei miniştri şi cu domnul prim-ministru vizavi de remedierea acestei deficienţe. Ideea este să se întâmple cât mai curând, pentru că mi se pare normal ca din POSDRU să poată fi finanţaţi şi colegii noştri din învăţământul preuniversitar”, a mai afirmat Eugen Teodorovici.
La rândul său, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a vorbit despre bugetul MEN spunând că există şi lucruri îmbucurătoare privind acest aspect.
“Premierul a vorbit despre fondurile structurale şi negocierea pentru 2014-2020, a discutat inclusiv despre disputele dintre departamente, ca să nu zic miniştri; la noi, pe zona educaţiei, sunt locuri în care nu suntem mulţumiţi, dar sunt şi locuri în care suntem mulţumiţi, pentru că suntem unul dintre puţinele sectoare cu posibilitatea de a accesa bani pe mai multe axe. Nu sunt mulţi care să poată să ia bani şi din resurse umane şi din Regio, în special din zona de infrastructură, premierul a cerut explicit să existe o linie pentru infrastructură şcolară şi, dacă nu mă înşel, 700 sau 750 de milioane avem acolo, pe zona de dotări IT, agendă digitală”, a declarat Pricopie.
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a vorbit şi el despre salarizarea din învăţământul preuniversitar şi a prezentat concluziile Congresului Educaţiei desfăşurat în perioada 14-15 iunie la Palatul Naţional al Copiilor, din Bucureşti.
“În ceea ce priveşte salarizarea din preuniversitar, suntem în faza de lucru să avem modificarea legislativă, am discutat-o pe îndelete şi sperăm, ca o concluzie a acestor dezbateri, trebuie să o facem în perioada următoare şi ne-am asumat-o. Sunt lucruri fundamentale în sistem care trebuie făcute, decizii importante, pentru toate acestea soluţia finanţării din fonduri europene este ca o soluţie salvatoare”, a declarat Mihnea Costoiu.
Acesta a reiterat afirmaţia privind varianta obţinerii de fonduri din programele operaţionale.
“În foarte multe paneluri s-a făcut trimitere la aceste fonduri europene ca o soluţie. Suntem în situaţia în care astăzi am reuşit să plătim aproape 45% din tot ceea ce s-a plătit pe programul operaţional în ultimii trei ani – trei ani şi jumătate (…) şi ne bazăm pe sprijinul domnului ministru să putem avea programele de asistenţă tehnică aprobate, astfel încât să putem creşte capacitatea administrativă a organismelor noastre intermediare, pentru a putea să avem o rambursare rapidă şi eficientă; şi trebuie menţionat că dintre toate programele operaţionale, POSDRU este singurul care şi-a plătit de fiecare dată absolut toţi banii pe care i-a primit de la buget, cu eficienţă maxim posibilă”, a mai spus Costoiu.
La discuţii au mai participat Philippe Hat, şeful Unităţii F/5 – România, Bulgaria, Malta, Direcţia Generală Ocupare, Afaceri Sociale şi Incluziune, Comisia Europeană, Gigel Paraschiv, Secretar de Stat MEN, Coordonator în Comitetul Consultativ Tematic ‘Educaţie şi Formare Profesională’, Mihaela Toader, director la la Unitatea de Analiză, Programe şi evaluare, Ministerul Fondurilor Europene.
Printre temele abordate la Congresul Educaţiei s-au mai numărat dezvoltarea profesională şi evoluţia în cariera didactică, îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale, rolul parteneriatului şcoală – întreprindere în îmbunătăţirea formării profesionale iniţiale, învăţământul superior românesc în context european, curriculumul pentru clasa pregătitoare: de la proiect la implementare, parteneriate şcolare europene. Exemple de succes – eTwinning, bune practici în îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale la nivelul unităţilor şcolare, bunele practici în dezvoltarea parteneriatului dintre şcoală şi mediul economic, educaţia non-formală.
Congresul Educaţiei îşi propune să fie o platformă de dezbatere pentru oamenii şcolii şi pentru toţi aceia care sunt preocupaţi de bunul mers al educaţiei. Prin Congresul Educaţiei, MEN doreşte să creeze o ‘agora’ a sistemului de învăţământ românesc, în cadrul căreia să fie expusă şi discutată agenda publică a tuturor sectoarelor din educaţie.
Congresul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), organism al MEN, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi instituţiile de învăţământ superior din România. (AGERPRES)
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …