”Decizia a fost luată de senatorii Claudiu Târziu și Sorin Lavric și este susținută de forurile de conducere ale partidului”, a mai precizat biroul de presă.

Unul dintre motive a fost inclusiv participarea senatoarei Șoșoacă, vineri seară, la o petrecere aniversară organizată într-un local unde nu era respectată distanțarea socială. Invitații se țineau în brațe și cântau, în același timp, la un singur microfon.

Deputatul AUR Dan Tanasă a explicat că decizia a fost luată „la capătul unui lung şir de întâmplări” şi că orice membru al formaţiunii trebuie să respecte statutul partidului precum şi cel de demnitar al statului român.

”Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu a înţeles care sunt regulile jocului în momentul în care eşti demnitar al statului român şi este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Şoşoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Şoşoacă înţeleg că vrea să joace singură pe terenul dânseiUn senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari şi să transmită live pe Facebook. S-au strâns mai multe lucruri. E o decizia luată la capătul unui lung şir de întâmplări în care a transmis că nu e dispusă să respecte cadrul statutar al partidului şi reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă miercuri după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.