Friday , October 22 2021

Deutsche Welle: Democrația topoarelor. Cine vrea să omoare pădurile și jurnaliștii

Președintele Klaus Iohannis, ocupat prea mult cu jocurile din PNL și cu cele de pe terenul de golf, nu a avut timp să spună nimic despre cei doi ziariști și un activist de mediu bătuți în pădurile Bucovinei.
Nici premierul Florin Cîțu nu a fost impresionat. Politicienii români au trecut peste această tragedie ca și cum ar fi fost un incident minor, care nu merita niciun cuvânt.

Jurnaliștii Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu plus activistul de mediu Tiberiu Bosutar pregăteau un documentar pentru HBO despre defrișările ilegale și despre cum a ajuns România cel mai mare gater din UE atunci când au fost atacați.

După cum rezultă din comunicatul Poliției, ei se aflau pe „terenuri forestiere private”, fără să fi avut aprobarea proprietarului. Acest detaliu nu poate justifica, însă, în niciun fel agresivitatea și brutalitatea folosite de oamenii pădurilor pentru a apăra neregulile din jurul lor, eventual cu ajutorul autorităților, de care nu păreau să se teamă.

Jurnalistul Mihai Dragolea după ce a fost lovit peste față s-a prăvălit într-o râpă de unde a putut suna la 112, un apel, care, cel mai probabil, i-a salvat pe ceilalți, care au fost bătuți de 20 de bărbați, veniți cu topoare să-i alunge, între ei proprietarul pădurii și inginerul silvic.

Celălalt ziarist și activistul de mediu au fost umiliți și loviți până și-au pierdut conștiența. Unul dintre ei are încă amnezii, iar celălalt a fost dezbrăcat și forțat să plece acasă așa, în timp ce bătăușii îi ziceau că-i vor ataca și familia, dacă le spune ceva anchetatorilor.

Aparatele de filmat au fost distruse cu o ură barbară de niște oameni care vor să-i apere pe cei care omoară pădurile ilegal, cu toate că defrișările pot fi făcute și cu legea în mână.

În România, jurnaliștii, la fel ca pădurile, se află la limita supraviețuirii, între interesele patronilor, lupta pentru likesclicks and shares, trăind într-o distopie, care tinde să devină realitate. Au rămas puțini câini de pază pentru democrația autohtonă și, pe măsură ce trece timpul, numărul lor se împuținează, iar subiectele de interes public dispar, încet, încet.

De ani de zile degradarea presei este un simptom permanent, care afectează tot ceea ce ține de statul de drept. Fiindcă atunci când derapajele justiției sunt ascunse și prea puține voci le menționează, dreptatea tinde să fie înlocuită cu abuzul.

Fiindcă atunci când presa nu mai vorbește despre înlocuirea legii cu regulile grupurilor infracționale organizate, democrația se poate transforma în cleptocrație, o formulă prin care cei aflați la putere obțin avantaje personale de pe urma funcțiilor pe care le ocupă.

Deja modelul rusesc al kompromatului e folosit cu entuziasm: în momentele cheie ale unei crize apar informații compromițătoare, inventate sau reale, publicate la comandă pentru a discredita pe cineva care are mize importante în jocul de putere.

Dar, când mass-media își pierde rolul de păzitor al bunei funcționări a statului, apar forme de opresiune și noi ierarhii cu centre de comandă locale, după modelul clanurilor.

Astfel de ierarhii mențin controlul asupra pădurilor. Statul a abandonat de la început verificarea și limitarea afacerilor cu lemn, mai ales că printre cei care trag foloase au fost mereu persoane cu rang înalt, ca renumitul senator supranumit Drujba lui Dumnezeu, plecat dintre noi în urmă cu câțiva ani.

România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădureÎn jur de 500.000 de hectare de pădure au fost distruse în primii 20 de ani după 1990. Alte 500.000 de hectare ar putea fi defrișate legal oricând, iar proprietarii primesc bani buni în schimb, potrivit World Wide Fund.

WWF România lansează campania “Salvează Pădurile Nimănui. Te salvezi pe tine” prin care își propune identificarea acestor păduri, precum și constituirea cadrului legal care să le protejeze. În contextul problemelor privind tăierile ilegale, natura continuă lupta pe căi neștiute de publicul larg.

România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure, iar cele peste 6.000 de companii din domeniu aveau înainte de începerea pandemiei afaceri de mai bine 2,5 miliarde de euro.

Pentru oprirea defrișărilor legale Guvernul nu vrea deocamdată să facă nimic. În schimb, împotriva înființării unui DNA al Pădurilor s-au pronunțat chiar liberalii anul trecut: după ce au votat legea în Parlament, au reclamat-o la Curtea Constituțională, iar Curtea a desfiintat-o.

Era vorba despre nevoia unui parchet specializat în investigarea tăierilor ilegale de lemn, nerespectarea normelor antipoluare şi uciderea unor specii protejate.

Acum ar trebui să se ocupe de această zonă procurorii anticorupție și DIICOT, dar ei au alte priorități și lasă la margine aceste probleme complicate care duc la distrugeri greu de remediat și care pe termen lung ar putea afecta grav nu doar viața jurnaliștilor care investighează stricăciunile de până acum, ci și viața multor români.

Deocamdată România preferă democrația topoarelor din cauza intereselor care ajung până la vârful piramidei politice, din cauza nepăsării și din cauza veșnicelor crize care zguduie țara. (Deutsche Welle)

Vezi si

Orban își anunță demisia din PNL: Categoric nu voi vota Guvernul Ciucă. Îmi dau demisia

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a anunțat, joi seara, că desemnarea lui Nicolae Ciucă premier …