Friday , April 19 2024

Descinderi în Maramureș, la peste 100 de persoane fizice și funcționari care au obținut ilegal bani pentru cazarea refugiaților ucraineni

Polițiștii din Maramureș fac, joi dimineața, 117 percheziții, într-un dosar în care sunt cercetați mai mulți funcționari și 102 persoane care ar fi obținut pe nedrept fonduri de la stat pentru cazarea refugiaților ucraineni. Aceştia au reuşit să obţină ilegal peste 2,6 milioane de lei.

Este o amplă operaţiune cu sprijin de la poliţişti din Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj şi Mureş, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru obţinere ilegală de fonduri şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, anunţă Poliţia Română.

”Vizaţi sunt funcţionari din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale şi 102 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obţinut, pe nedrept, aproximativ 2.657.650 de lei, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana şi cazarea pentru cetăţeni ucraineni, refugiaţi.

Totodată, există bănuiala că persoanele ar fi depus, la începutul lunii ianuarie a.c., la unitatea administrativ teritorială un număr mare de cereri de decontare, urmând ca aceştia să obţină ilegal 9.765.070 de lei din bugetul Fondului de Rezervă Bugetară”, arată sursa citată.

Această sumă de bani a fost ”blocată” în conturi, fiind amânată plata.

Ancheta este derulată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Maramureş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, cu sprijinul poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Mureş, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …