Wednesday , April 24 2024

Deputatul sucevean Andi Grosaru susține că a fost amenințat de un alt deputat

Suceveanul Andi Grosaru, deputat în grupul minorităților naționale, a afirmat marți de la tribuna Camerei Deputaților că a fost amenințat de un coleg.

“Am luat cuvântul pentru o problemă personală. (…) În urmă cu jumătate de an mi s-a retras sprijinul politic din Comisia juridică pentru că am avut curajul să pun niște întrebări cu privire la un proiect de lege care nu se afla pe ordinea de zi la acea vreme. (…) Nu s-a pus în discuție calitatea de membru în Comisia pentru constituționalitate și de vicepreședinte al acesteia, am făcut un act de onoare și mi-am dat demisia. De asemenea, mi s-au adus o serie de amenințări și situația se perpetuează la nivelul grupului parlamentar al minorităților naționale, comportament neadecvat, am înaintat inclusiv o plângere pentru amenințare din partea unui coleg. Am solicitat, având în vedere că s-a aplicat o procedură inexistentă în regulament la adresa personală de a fi reconfirmat într-o comisie, în condițiile în care eram membru în acea comisie”, a spus Grosaru în plenul Camerei Deputaților.

 

El a adăugat că Biroul permanent al Camerei a trimis solicitările sale, spre soluționare, grupului parlamentar al minorităților naționale, care nu are în atribuții aceste proceduri și a cerut plenului să-i lămurească situația.

 

Deputatul neafiliat Violeta Alexandru a cerut deputaților să constituie o comisie de anchetă pentru a analiza cele spuse de Grosaru, având în vedere că un parlamentar a fost amenințat de către colegii parlamentari.

 

“Să nu trecem superficial. Cum adică un parlamentar, un deputat, a fost amenințat? Nu știu exact și o să mă duc să citesc încă o dată regulamentul. Repet, un parlamentar a fost amenințat de către colegii parlamentari? Aceasta este o afirmație, poate eram ocupați și nu am putut să o observăm, extrem de gravă. Vă rog să fiți de acord să se constituie o comisie de anchetă, că pe noi, cel puțin, pe deputații independenți de dreapta, ne anchetează în fel și chip, doar amână decizia, care nici nu e necesară privind înființarea grupului. Un deputat a fost amenințat în Camera Deputaților de către colegi deputați. Trebuie să existe o clarificare pe această chestiune și cine e îndreptățit să o facă, să o facă deîndată”, a afirmat aceasta.

 

Liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache, a arătat că în astfel de cazuri trebuie depusă o plângere la Comisia juridică.

 

“E drăguț să vii la microfon și să faci declarații sforăitoare fără să citești regulamentul. Există deja un alt caz reclamat de un alt coleg și acel coleg a urmat procedura regulamentară, anume a depus o plângere care este în prezent la Comisia juridică de disciplină și imunități. Prin urmare, asta este ceea ce trebuie să facă și colegul nostru, dacă asta dorește”, a conchis Andronache.  (Agerpres)

 

Vezi si

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu și Shein

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acțiune de verificare a …