Thursday , March 28 2024

Deputatul PSD de Dambovita Ion Stan, urmarit penal si cu interdictie de a parasi tara

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de deputatul PSD Ion Stan pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Stan a fost audiat joi la DNA, la ieşire acesta declarând că n-a fost ridicat de ofiţerii anticorupţie şi că s-a prezentat de bună voie în urma unei citaţii, iar vineri va reveni pentru a da o declaraţie în dosarul penal în care este cercetat. Stan a primit intedicţia de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.
“Este vorba despre un denunţ pentru trafic de influenţă. Urmează să revin mâine (vineri – n.r.), pentru a se prezenta documentele care sunt în dosar şi să fac declaraţiile de vigoare. Am răspuns citaţiei de a veni astăzi (joi – n.r.) la DNA, mâine voi veni din nou, pentru că eu consider că sunt nevinovat. Nu e vorba decât de trafic. (…) Nu vreau să vă spun nimic până mâine. Nu am promis nimănui nimic, nu am promis la nimeni”, a arătat demnitarul.
Deputatul Ion Stan a infirmat astfel că ar fi cerut sume de bani de la un denunţător, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii, folosindu-se de funcţia sa.
La ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deputatul a fost escortat la maşină de două gărzi de corp.
Ulterior declaraţiilor lui Stan, DNA a emis un comunicat de presă prin care a anunţat că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Ion Stan, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă şi faţă de Florin Sarca, şoferul primului menţionat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă.
“În ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că exista date şi indicii temeinice că în perioada 12-14 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion, deputat în Parlamentul României, a pretins de la un denunţător 130.000 lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare. Învinuitul a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător. În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.
La data de 22 noiembrie 2012, persoanelor învinuite li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
La aceeaşi dată, procurorii au luat faţă de învinuitul Stan Ion măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile.”, a se arată în comunicatul DNA.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
Deputatul PSD Ion Stan a fost audiat în Bucureşti, la sediul DNA – Structura Centrală, joi, timp de mai multe ore.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Stan este suspectat de fapte de corupţie şi că în cazul său nu a fost organizat un flagrant.
În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.
În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.
De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.
Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.
 
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …