Thursday , April 25 2024

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare

Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, luni, pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de dare de mită şi de administrarea unei firme, faptă incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar.
catalin radulescu

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins apelurile formulate de Direcţia Naţională Anticoruptie si de Cătălin Rădulescu şi a menţinut decizia din 30 martie prin care deputatul a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut luni, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Rădulescu la trei ani de închisoare cu executare.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, ultimul termen din dosarul deputatului Cătălin Rădulescu, care a contestat pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, primită în 30 martie.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţa de judecată le-a spus judecătorilor din complet că Rădulescu s-a folosit constant de funcţia de deputat pentru a conduce firma, deşi, în calitatea pe care o avea, ar fi trebuit să fie un model şi să respecte el în primul rând legea. Acesta a arătat că pentru acuzaţia de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, DNA propune condamnarea lui Rădulescu la trei ani de închisoare, o pedeapsă suficientă pentru îndreptarea deputatului, scrie News.ro.
În ce priveşte acuzaţia de dare de mită, procurorul a arătat că pedeapsa de un an de închisoare dispusă de instanţa de fond nu este pe măsura faptei, propunând o pedeapsă de cel puţin doi ani de închisoare. Procurorul a precizat că infracţiunea nu s-a mai consumat, respectiv banii nu s-au mai dat, însă cuantumul este deloc neglijabil, respectiv 10.000 de lei.
Magistratul DNA a susţinut că, având în vedere faptul că Rădulescu s-a folosit de calitatea de deputat pentru a comite faptele, că acestea au fost săvârşite pe parcursul unei perioade lungi de timp, numai executarea efectivă ar duce la îndreptarea acestuia.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …