Thursday , April 25 2024

Deputatul Gigel Ştirbu, propus de PNL la Ministerul Culturii

gigel-stirbu

Biroul Permanent al PNL a votat, vineri, nominalizarea deputatului PNL Gigel Ştirbu pentru a ocupa postul de ministru al Culturii în locul lui Daniel Barbu.
Propunerea ca Gigel Ştirbu să fie susţinut pentru portofoliul Culturii a fost făcută de preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Daniel Barbu a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Culturii. Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole. Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: “La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.
Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu “regretă profund” “comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze “tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”.
Declaraţiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de preşedintele Traian Băsescu şi de liderul PNL, Crin Antonescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că “este un om cu handicap sufletesc”.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că demisia este un semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie.
“Sunt consternat de afirmaţia pe care a făcut-o (…) O asemenea declaraţie nu-l reprezintă. Demisia face parte şi este un semn de nobleţe aproape în democraţie. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Şi cred că un lucru la care însuşi Daniel Barbu ţine, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferinţă cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar faţă de care a făcut această afirmaţie nefericită”, a declarat Crin Antonescu.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …