Friday , April 19 2024

Deputatii au simplificat procedura de demitere a presedintelui: CC nu se mai pronunta pe deciziile Parlamentului

Proiectul de lege propus de către USL prin care Curtea Constituţională nu se mai pronunţă pe hotărârile Parlamentului a fost adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor cu 169 de voturi pentru, 1 împotrivă şi 16 abţineri, fără voturile PDL. Această prevedere simplifică procedura de suspendare a preşedintelui, întrucât o eventuală hotărâre în acest sens a Parlamentului nu ar mai putea fi supusă controlului Curţii Constituţionale.
Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, iar Senatul este for decizional.
Deputaţii PDL nu au participat la vot, potrivit anunţului făcut de liderul de grup, Mircea Toader.
Vicepreşedintele comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Florin Iordache, a explicat, săptămâna trecută, că CCR are „un rol bine definit”, legile putând fi în continuare atacate la Curtea Constituţională, însă nu şi hotărârile. „CCR are un rol bine definit. Legile vor putea fi în continuare atacate la Curtea Constituţională, este vorba numai de hotărârile pe care le ia Parlamentul. Deci noi considerăm că o hotărâre pe care a luat-o Parlamentul să nu mai poată fi supralegalizată de către CCR”, a precizat Iordache.
Deputatul a relatat că nu trebuie ca lucrurile să se confunde în privinţa avizelor pe care le dă CCR. El a susţinut că, în procedura de suspendare a preşedintelui există un aviz din partea Curţii Constituţionale, dar este vorba de un aviz consultativ, iar CCR va da în continuare acest aviz.
„Ceea ce am modificat noi astăzi, este foarte clar. Hotărârile pe care le ia Parlamentul, aceaste hotărâri nu mai pot fi cenzurate de CCR. Sunt două lucruri total diferite. Deci acel aviz există în continuare, un aviz consultativ. Iar hotărârea pe care o ia Parlamentul, aceea hotărâre nu mai poate fi cenzurată de către Curtea Constituţională”, a explicat Iordache.
În luna mai, deputatul PNL Cornel Pieptea şi senatorul PSD Georgică Severin au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care elimină din categoria actelor normative asupra cărora Curtea Constituţională se pronunţă hotărârile Camerei Deputaţilor, ale Senatului şi ale plenului reunit al Legislativului.
În urma acestei modificări, Curtea Constituţională se va pronunţa, în ce priveşte Parlamentul, doar asupra constituţionalităţii regulamentelor celor două camere, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori.
În expunerea de motive a proiectului de lege cei doi iniţiatori arată că prin decizia ca CCR să se pronunţe asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi asupra hotărârilor plenului al Legislativului se încarcă în mod excesiv activitatea Curţii ceea ce dăunează bunului mers al activităţii acesteia şi a exercitării rolului de arbitru instituţional, rol asumat nu de puţine ori în contextul constituţional românesc.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …