Saturday , April 20 2024

DEMITERE după GAFA de la MAE: Purtătorul de cuvânt al ministerului a fost eliberat din funcţie

auresdcu-steinmeier

GAFA de la MAE, când ministrul român al Afacerilor Externe i-a înmânat ministrului german de externe, Frank – Walter Steinmeier, o broşură în care pe copertă era imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei, nu a rămas fără urmări. Ministrul Bogdan Aurescu a decis eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, broșura.
O broşură pe coperta căreia era imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei a fost oferită la Bucureşti ministrului german de Externe, pentru a marca 135 de ani de relaţii diplomatice.
MAE a luat măsuri după incident şi precizează, într-un comunicat de presă, că ministrul afacerilor externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt, Brânduşa Predescu.
“În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză.”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german.
“MAE reaminteşte că broşura, în variantă tipărită, a fost predată de Agerpres la MAE în dimineaţa zilei de 9 martie a.c., în cursul derulării vizitei oficialului german la Bucureşti. MAE reaminteşte, de asemenea, că, ulterior semnalării către Agerpres a erorii de pe coperta materialului, Agerpres şi-a asumat public greşeala tehnică şi a cerut scuze pentru aceasta.
Situaţia creată, complet regretabilă, nu a afectat conţinutul substanţial şi atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, şi nici fondul relaţiilor româno-germane.
Pe de altă parte, incidentul a creat o situaţie delicată şi a proiectat o imagine total defavorabilă asupra activităţii MAE, motiv pentru care ministrul afacerilor externe a dispus măsura eliberării din funcţie a purtătorului de cuvânt”, se mai precizează în comunicat.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă era imprimată greşit harta Germaniei. În locul acesteia apărea harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei. Ministerul de Externe a precizat, într-un cominicat de presă, că broşura a fost realizată de agenţia Agerpres şi a fost vorba despre “o eroare tehnică”.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …