Friday , April 19 2024

De ce premierul Ponta nu joacă în aceeași ligă cu președintele Băsescu

ponta-biden

Diferențe majore, în foarte multe planuri și cu semnificații extrem de importante, pot fi cu ușurință sesizate dacă privim comparativ vizita în SUA, din Septembrie 2011, a președintelui Traian Băsescu și cea de zilele acestea a premierului Victor Ponta, observa Sorina Matei, in analiza postata pe blogul sau.
În primul rând, trebuie evidențiat caracterul acestor vizite și durata lor pentru ca, mai apoi, să fie înțeleasă mai ușor consistența lor.
Pe 13 Septembrie 2011, acum doi ani, președintele Băsescu a făcut o vizită de lucru în Statele Unite, vizita de acum a premierului fiind una oficială. Important de spus este că protocolul vizitelor de lucru nu impune neapărat întâlniri la cel mai înalt nivel, dar nici nu le exclude, accentul picând însă pe caracterul lucrativ al vizitei și mai puțin pe aspectele ce țin de ceremonial. Protocolul vizitei oficiale cere în schimb acest tip de întâlniri de rang înalt, cere un cermonial mai extins și, în plus, cuprinde, o arie mai largă de întrevederi importante, vizita durând și mai mult. Cel mai înalt grad de protocol îl are, oricum, vizita de stat, care presupune, de exemplu, și dineu oficial în cinstea oaspetelui.
Pe 13 Septembrie 2011, vizita de lucru a președintelui Băsescu în SUA a însemnat doar 12 ore full-time la sol și zbor de vreo 25 de ore ( dus/întors) cu avionul. Acum, vizita oficială a premierului presupune 3 zile la sol și conexiunea cu Bruxellesul la întoarcere unde nu poate participa/intra în Consliul European pentru că nu are mandat de la președintele Băsescu.
Citeste continuarea AICI

Vezi si

Comisia Europeană a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se …