Thursday , April 25 2024

Date socante prezentate de ministrul Mediului: În România se taie anual 38,6 milioane metri cubi de lemn; cu 20 milioane de metri mai mult peste cifrele oficiale

Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat, vineri, că în România se taie anual 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 milioane de metri mai mult peste cifrele oficiale. Potrivit acestuia, cifrele din raportul Inventarului Forestier Naţional sunt șocante și inițial i-a fost greu să le creadă, relateaza Mediafax.

„Primul lucru pe care am vrut să ȋl văd când am venit la Minister a fost raportul Inventarului Forestier Naţional (IFN). Eram familiarizat cu subiectul din discuțiile de la Comisia de Mediu din Cameră și din articolele din presă, însă eram curios să văd varianta oficială. Am descoperit acolo nişte cifre şocante, atât de şocante ȋncât la prima citire mi-a fost greu să le cred. L-am chemat la Minister pe domnul Marin Gheorghe, responsabilul pentru realizarea IFN, să ȋmi explice exact cum s-a derulat tot procesul de documentare, care au fost tehnicile folosite, care sunt indicatorii, iar după ce am ascultat toate explicaţiile, vă spun că am acceptat ȋn integralitate acest raport. Datele de acolo sunt reale, pot să vă confirm astăzi că ȋn România se taie ȋntr-un an de zile aproximativ 38,6 milioane de metri cubi de lemn, cu 20 de milioane peste cifrele oficiale”, a declarat, vineri, ministrul Mediului, Costel Alexe. Potrivit acestuia, raportul IFN ar fi fost ținut la sertar de fosta conducere a ministerului. Alexe mai spune că în mandatul PSD s-ar fi tăiat ilegal peste 60 de milioane de metri cubi de lemn.

„Faptul că acest raport a fost ţinut la sertar mai bine de un an de către fosta conducere a ministerului este cu atât mai grav. Au aflat de situaţie şi ȋn loc să ȋşi asume şi să caute soluţii au ȋncercat să muşamalizeze datele şi să ȋl denigreze pe domnul Marin Gheorghe şi munca echipei sale. PSD a ȋncercat să ascundă faptul că sub mandatul lor s-au tăiat peste 60 de milioane de metri cubi de lemn fără autorizaţie. Probabil că, dacă nu ar fi existat succesul moțiunii de cenzură și înlocuirea Guvernului Dăncilă, și astăzi Ministerul ar fi negat existența acestor cifre”, a mai declarat Costel Alexe.

Ministrul a mai anunțat că va merge, vineri, la Serviciul de Telecomunicații Speciale pentru a discuta măsuri.

„Voi avea o discuție cu conducerea instituției despre modul în care putem grăbi operaționalizarea (monitorizării tăierilor de păduri, n.r.)”, a anunțat acesta. (Mediafax)

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …