Friday , March 29 2024

Darius Vâlcov, la tribuna Senatului: Daţi un vot "Da", pentru a nu mă pune în situaţia să demisionez din funcţia de senator

valcov senat

Prima cerere de arestare pe numele fostului ministru de finanţe, Darius Vâlcov, intră astăzi în dezbaterea plenului Senatului, alături de cea care-l vizează pe Dan Şova. Comisia Juridică a Camerei Superioare a dat aviz negativ cererii de arestare. Decizia a venit cu toate că membrii comisiei ar fi putut să amâne avizul, invocând motive procedurale: senatorii primiseră de la procurori şi un dosar ce nu are nicio legătură cu Darius Vâlcov. Tot astăzi, Camera Deputaţilor trebuie să decidă dacă permite arestarea preventivă a liberalului Theodor Nicolescu, acuzat şi el de DNA tot pentru fapte de corupţie.
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov le-a cerut colegilor săi din Senat să aprobe cererea de arestare înaintată pe numele său.
“Astăzi este Buna Vestire. Primim o veste bună, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor fi aprobate astăzi în Guvern şi vor veni la noi, în Senat, şi apoi în Camera Deputaţilor. De asta trebuie să ne ocupăm”, a spus Darius Vâlcov în faţa senatorilor.
“În ceea ce priveşte speţa în cauză, de ceea ce eu sunt acuzat de către procurori, vă rog să lăsaţi justiţia să spună dacă trebuie să fiu reţinut sau arestat. De aceea, solicitarea mea pentru dumneavoastră este ca astăzi să daţi un vot “Da”. Fiind şi ziua mea, cred că este o rugăminte în plus. Rugăminte pe care v-o fac, de a nu mă pune în situaţia de a-mi da demisia din funcţia de senator pentru a ajunge în faţa instanţei”, a mai spus fostul ministru, încheindu-şi, astfel, discursul la tribuna Senatului.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …