Tuesday , February 27 2024

Daniel Morar, numit de Basescu judecator la Curtea Constitutionala

Daniel Morar a fost numit, luni, de către preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani.
“Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în CC la propunerea Camera Deputaţilor.
Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei
În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
Din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost propuşi de către majoritatea parlamentară Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în urmă cu o săptămână, că Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu sunt doi profesionişti care au pregătirea profesională şi statura morală pentru a activa ca judecători la Curtea Constituţională.
“Azi trebuie să discutăm acordarea sprijinului parlamentarilor noştri pentru propunerile privind judecătorii la Curtea Constituţională. Doamna Pivniceru şi domnul Dorneanu cred că sunt doi profesionişti care chiar au pregătirea necesară şi statura morală pentru a face parte din ceea ce reprezintă această instituţie fundamentală a statului, Curtea Constituţională”, a spus Ponta.
Mona Pivniceru confirmase anterior că ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justiţiei în favoarea unui post de judecător la Curtea Constituţională (CC), cu susţinerea PNL, însă a evitat să dea un răspuns ferm privind alegerea pe care o va face în acest context.

Vezi si

Românii își vor putea înmatricula și radia mașinile online

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede crearea unei aplicații prin …