Friday , March 29 2024

Dancila ii cere lui Iohannis sa numeasca ministru la Interne: Nu uitati sa fiti om. Astept, cu preocupare, un raspuns

Premierul Viorica Dancila i-a adresat, marti, o scrisoare deschisa presedintelui Klaus Iohannis, in care ii cere, din nou, sa numeasca ministrii pentru portofoliile ramase libere.

Dancila spune ca face apel la “responsabilitatea si umanitatea” lui Klaus Iohannis si ii transmite sefului statului ca prin refuzarea numirii ministrilor nu va rezulta niciodata nimic bun pentru romani.

“Domnule presedinte,
Fac catre dumneavoastra un apel la responsabilitate si umanitate. Din toate blocajele pe care le-ati indus Guvernului Romaniei in ultima perioada nu a rezultat nimic bun pentru oameni. Din incalcarea Constitutiei prin refuzarea numirii ministrilor nu va rezulta niciodata nimic bun pentru romani.

Fac catre dumneavoastra, domnule presedinte, un apel ferm pentru numirea unui ministru interimar la Ministerul Afacerilor Interne, ca sa putem continua reformele incepute si lupta impotriva criminalitatii, ca sa putem combate acest flagel, ca parte a datoriei noastre fata de tara”, isi incepe Viorica Dancila scrisoarea.

Premierul pune accent pe Ministerul de Interne, afirmand ca este fara titular tocmai acum cand “oamenii ne cer cu disperare sa facem ceva concret pentru siguranta copiilor acestei tari”.

Dancila ii mai spune lui Iohannis, in scrisoare, ca ii va trimite zilele urmatoare o serie de propuneri pentru aceasta functie si il roaga sa le analizeze.

“Ministerul de Interne este fara un titular tocmai acum, cand oamenii ne cer cu disperare sa facem ceva concret pentru siguranta copiilor acestei tari. Sunt mama si nu am cum sa raman indiferenta in fata acestui apel.

Va voi transmite in zilele urmatoare o serie de propuneri pentru aceasta functie. Va rog sa le analizati si sa imi comunicati un raspuns. Va rog sa intelegeti ca nu imi faceti mie o favoare, ci va faceti datoria constitutionala”, mai scrie Viorica Dancila.

Premierul continua scrisoarea afirmand ca guvernul a inteles ca trebuie sa schimbe lucrurile, sa reformeze sistemul si se lauda cu optimizarea serviciului 112 si cu modul de actiune a autoritatilor in cazurile asemenatoare cu cel de la Caracal.

“Noi, cei din Guvernul Romaniei, am inteles ca e imperativ sa schimbam lucruri. Am inteles ca trebuie sa reformam sistemul, sa eliminam neajunsurile provocate de nepasarea si neputinta ultimelor guvernari. Si am inceput acest proces – unul de reevaluare si imbunatatire a procedurilor si legislatiei, de optimizare a serviciului 112 si a modului de actiune a autoritatilor in astfel de cazuri, precum si inasprirea pedepselor”, subliniaza Dancila.

Totodata, premierul nu rateaza ocazia de a-l ataca pe seful statului, afirmand ca ambitia lui pentru un nou mandat blocheaza activitatea Executivului.

“Insa dumneavoastra, domnule presedinte, ati ales sa fiti candidatul PNL inainte de a fi seful statului. Este de nepermis ca ambitia dumneavoastra pentru un nou mandat sa blocheze activitatea Executivului. Iar atunci cand aceste blocaje apar in domenii precum siguranta cetateanului, vedem intamplandu-se adevarate tragedii.

Fac catre dumneavoastra un apel pentru asumarea responsabilitatilor functiei de sef al statului si un apel la umanitate. Nu uitati sa fiti om inainte de toate, domnule presedinte! Nu cultivati intre romani sentimentul de frica pentru siguranta lor si a celor dragi! Nu permiteti ca oamenii sa isi piarda increderea in autoritati si in institutiile statului! Nu ignorati aceste drame si nu uitati de poporul roman! Astept, cu preocupare, un raspuns din partea dumneavoastra”, incheie Dancila.

ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …