Saturday , January 28 2023

Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare sub control judiciar

voiculescu

Dan Voiculescu va fi cercetat în continuare sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de şantaj. Judecătorii Tribunalului Bucureşti i-au respins, joi, cererea de ridicare a măsurii, dispusă de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de şantaj.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus săptămâna trecută punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu. Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC) este acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.
“Dan Voiculescu a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia”, susţine DNA.
Procurorii mai arată că un al doilea om de afaceri, tot denunţător, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestuia.
‘Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3’, potrivit DNA.
 

Vezi si

Lista drumuri naționale închise din cauza vremii

Centrul Infotrafic a anunțat sâmbătă după-amiază că încă două drumuri naționale au fost închise din …