Saturday , April 20 2024

Dacian Cioloş a discutat, joi, cu USR. În perioada următoare se va întâlni şi cu PNL

ciolos

Fostul premier Dacian Cioloş s-a întâlnit, joi după-masă, la Palatul Parlamentului, cu parlamentarii USR. Urmează ca în perioada următoarea, Cioloş să se întâlnească şi cu PNL, pentru a discuta cum vor colabora în continuare, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.
Discuțiile dintre Dacian Cioloş şi USR de joi au avut loc cu ușile închise, potrivit unor surse citate de Agerpres. Discuţiile ar viza crearea unui ONG, care să nu fie un partid politic.
Potrivit acelorași surse, ONG-ul ar urma să pună la dispoziție materiale și specialiști care pot ajuta la “munca de opoziție” și care, alături de foști miniștri, să aplice o serie de proiecte.
Premierul Dacian Cioloș a declarat miercuri că nu exclude implicarea politică, dar nu a luat încă o decizie în acest sens.
“Implicarea politică nu o exclud, dar nu am luat o decizie. Eu consider că deja, de la un astfel de nivel de responsabilitate, un prim-ministru, când își face treaba și încearcă să-și facă treaba corect, face politică într-un anumit fel. Sigur, nu a fost politică partinică din punctul meu de vedere, pentru că nu am fost înscris într-un partid politic, dar voi căuta să văd care e modalitatea cea mai eficientă ca să pot să-mi valorific competențele în viitor”, a declarat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă de bilanț, la Palatul Victoria.
El a spus că este deschis la discuții cu PNL și USR, cele două partide alături de care a fost în campania electorală, și nu va refuza nicio invitație în acest sens.
Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, după alegerile parlamentare, întrebat dacă îl invită pe premierul Dacian Cioloş în partid, că este convins că acesta are nevoie de un timp de gândire şi că el este pentru “chestiuni stabile şi pe termen lung”.
Şi conducerea interimară a PNL a susţinut, după alegerile parlamentare, că se va discuta în interiorul partidului dacă îi vor propune premierului Dacian Cioloş să se înscrie în PNL şi cum vor colabora cu acesta.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …