Friday , March 29 2024

Cutremur puternic în Mexic, cu magnitudinea 8,2. Sunt cel puţin 16 morţi

mexic seism

Un cutremur de pământ cu magnitudinea 8,2 s-a produs în sudul Mexicului într-o regiune de coastă în noaptea de joi spre vineri. Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa în Guatemala şi în statele mexicane Chiapas, Oaxaca şi Tabasco, dar acesta este doar un prim bilanţ. Este de aşteptat ca numărul victimelor să fie mult mai mare, în multe zone fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică, în timp ce reţelele de telefonie mobilă sunt căzute.
Autorităţile indică faptul că s-au înregistrat cel puţin 16 morţi: 10 în Oaxaca, 3 în Chiapas, 2 în Tabasco şi unul în Guatemala.
Preşedintele Mexicului, Lopez Nieto, spune că acesta este cel mai mare cutremur care a lovit Mexicul în ultimii 100 de ani. Centrul de seismologie al Mexicului a revizuit magnitudinea de la 8 la 8,2, astfel că acest seism este mai puternic decât cel care a avut loc în 1985.
Autorităţile din statul mexican Tabasco anunţă şi ele primele victime. Doi copii au murit în acest stat, ca urmare a seismului de joi noaptea. Unul dintre copii a murit atunci când un zid s-a prăbuşit peste el. Al doilea copil a decedat în secţia de neonatologie a spitalului, după ce aparatele care îl ţineau în viaţă s-au oprit din cauza penei de curent electric. De asemenea, în Guatemala s-a înregistrat un mort. Bilanţul deceselor se ridică astfel la 6.
Centrul istoric din oraşul Juachitan, al treilea cel mai populat din statul Oaxaca, este devastat. Aproximativ 30 de clădiri au fost distruse. Între timp, apele Oceanului s-au retras aproximativ 50 de metri în larg de pe plajele din Chiapas, fiind aşteptat un tsunami masiv, cu valuri de peste doi metri.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …