Thursday , March 28 2024

Cutremur în PPDD: Tudor Barbu pleacă din partidului lui Diaconescu

tudor barbu

Demisiile se ţin lanţ în PPDD. Încă un lider important părăseşte partidul lui Dan Diaconescu. Este vorba despre senatorul Tudor Barbu, care îl urmează pe deputatul Radu Popa, exclus săptămâna trecută din PPDD.
Liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochiţoiu, a declarat, luni, pentru Mediafax, că senatorul PPDD Tudor Barbu i-a transmis că vrea să părăsească partidul, iar după discuţia cu acesta au covenit ca Barbu să se mai gândească asupra acestei decizii.
“Mi-a spus astăzi (Barbu – n.r.) că ar vrea să plece din partid şi l-am întrebat şi l-am rugat dacă mai putem face ceva să nu se întâmple lucrul acesta. A zis că se mai gândeşte, eu sper totuşi să nu se întâmple lucrul acesta”, a declarat Vochiţoiu, precizând că urmează discuţii luni în grupul parlamentar, la care va lua parte şi Dan Diaconescu.
El a mai susţinut că Tudor Barbu, alături de Dan Diaconescu, este cel care a “inventat” partidul şi l-a făcut să devină un partid parlamentar.
“Dan Diaconescu ştiu că i-a spus cu lacrimi în ochi lui Tudor Barbu: Tudore, ce pot să fac eu pentru tine să rămâi alături de mine pentru că noi am luptat umăr la umăr împotriva USL şi a ceea ce se întâmplă azi în România?. Nu a primit un răspuns, cred că trebuie să avem răbdare”, a mai declarat liderul senatorilor PPDD.
Vochiţoiu a afirmat că nu exclude ideea ca acesta să părăsească partidul, menţionând că, dacă vor mai fi unul sau două cazuri de parlamentari PPDD care să părăsească formaţiunea, nu e vorba de o “mişcare de masă”.
La intrarea în sala de plen, Tudor Barbu a evitat să facă declaraţii despre părăsirea PPDD.
Tudor Barbu îl urmează pe deputatul Radu Popa care a fost exclus saptamana trecută.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …