Sunday , April 28 2024

Cutremur cu magnitudinea 3,2 luni noapte în judeţul Dâmboviţa și mai multe replici după seismele de 4,9 și 4 din Arad

Un cutremur cu magnitudinea 3,2 s-a produs în noaptea de luni spre marţi, la ora locală 1:31, în zona seismică Făgăraş-Câmpulung, judeţul Dâmboviţa, arată datele publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 68 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 37 km nord de Târgovişte, 44 km sud de Braşov, 58 km nord-vest de Ploieşti, 63 km nord-est de Piteşti, 72 km sud-vest de Sfântu-Gheorghe şi 85 km est de Râmnicu Vâlcea.

Potrivit INCDFP, în timpul nopții s-au produs alte trei cutremure slabe în zona Crişana, judeţul Arad, de 2,4, 2, respectiv 2,7, după ce luni seara au avut loc în aceeaşi zonă două cutremure cu magnitudinea de 4,9 şi 4, care s-au resimţit în municipiul Arad şi oraşul Lipova. De la începutul lunii mai, în România au avut loc 30 de seisme, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,9.

Cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.

 

 

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …