Wednesday , April 24 2024

Curtea Constituţională: Votul asupra imunităţii lui Victor Ponta a fost corect

ponta-parlament

Curtea Constituțională a respins astăzi sesizarea PNL privind votul în cazul cererii DNA de începere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese. Judecătorii constituţionali au stabilit că votul asupra imunităţii lui Victor Ponta a fost corect.
Curtea Constituţională a luat decizia cu unanimitate de voturi.
Judecătorii au respins sesizarea prin care liberalii doreau reluarea votului din 9 iunie, din Camera Deputaţilor.
Potrivit CCR, articolul din regulamentul Camerei Deputaţilor care a stat la baza procedurii din 9 iunie este constituţional.
Hotărârea CCR va fi comunicată şi Camerei Deputaţilor.
Liberalii sperau ca în urma sesizării, votul să fie reluat, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Dan Şova. Specialiştii spuneau însă că demersul este şi tardiv şi cu slabe şanse de succes.
Pe 9 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea DNA.
Victor Ponta este inculpat în dosarul Rovinari-Turceni pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. El este acuzat însă și de conflict de interese pentru perioada când, ca șef al Guvernului, l-a numit în funcții ministeriale pe Dan Șova.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …