Thursday , March 28 2024

Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Temperaturile şi cantităţile de precipitaţii aşteptate în România în această primăvară vor fi în limite normale, comparabile cu mediile lunare multianuale, conform unei estimări realizate de Centrul European pentru Prognoza Vremii şi preluate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Conform documentului, în următoarele trei luni temperaturile vor fi apropiate de mediile lunare multianuale pe aproape întreg teritoriul României. În luna martie, excepţie vor face unele zone din nord-vestul ţării, unde va fi mai frig decât normalul lunii, precum şi unele din sud-est, unde va fi chiar mai cald decât mediile multianuale lunare.
Excepţiile lunii aprilie vor fi anumite zone din sud-vest, sud şi centrul României, unde va fi mai frig decât normal, iar cele ale lunii mai vor fi în sud-vest, unde, în unele regiuni, va fi puţin mai frig decât este normal în acea perioadă.
Cantităţile de precipitaţii vor fi şi ele apropiate de normele climatologice lunare în următoarele trei luni în cea mai mare parte a zonelor ţării. Totuşi, în martie, în unele zone din centrul şi nord-vestul ţării ar putea cădea cantităţi de precipitaţii peste mediile multianuale, iar în sud-vest sub normele climatologice ale lunii. În aprilie sunt aşteptate precipitaţii peste media lunară multianuală în centrul şi estul ţării, iar în sud-vest sub valoarea de referinţă.
În mai, singurele excepţii de la normal din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii aşteptate vor fi câteva zone din centrul ţării, unde ar putea ploua mai mult decât media lunară multianuală.
Oficialii ANM precizează că estimarea Centrului European pentru Prognoza Vremii “nu exclude posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperaturi sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp”, factori care pot conferi un caracter “sever” intervalului respectiv.
Potrivit ANM, prognoza meteorologică sezonieră are un caracter orientativ şi un grad de realizare de aproximativ 60-65 la sută, spre deosebire de cele pe termen scurt şi mediu, care au un grad de realizare de 87-95 la sută.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …