Thursday , April 25 2024

Cum obținem certificatul verde COVID de la 1 iulie. Site-ul de unde putem descărca documentul

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat duminică seara, la Digi24, adresa site-ului de unde, de la 1 iulie, va putea fi descărcat certificatul verde COVID, necesar cu precădere pentru înlesnirea călătoriilor în străinătate. Documentul va putea fi obținut și de la DSP sau medicii de familie.

Se va organiza, totodată, un call center, dar și un grup de soluționare pentru probleme neprevăzute care ar putea apărea și pentru eventuale excepții.

„Suntem în linie dreaptă pentru folosirea acestui certificat digital european pentru COVID-19 sau certificat de călătorie, cum îi mai spunem noi. La 1 iulie, peste câteva zile, va intra în funcțiune și în România, s-a muncit mult în ultimele luni de zile pentru a finaliza toată această procedură”, a spus Andrei Baciu. „Existența acestui certficat digital european facilitează, practic, transportul și călătoria în interiorul spațiului european”, a reamintit secretarul de stat.

Documentul va dovedi că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.

Certificatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS și care va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …