Thursday , July 25 2024

Cum mergeau șpăgile la Spitalul „Mavromati” din Botoșani. „Nu-i mai satură Dumnezeu!”. Detalii din stenogramele DNA

O anchetă DNA începută în 2023 dezvăluie detaliile angajărilor pe șpagă de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani. Pentru a ocupa un post în cadrul instituției se plăteau mii de euro, chiar și pentru personalul administrativ, fără pregătire medicală.

Stenogramele DNA ale singurului angajat al spitalului care și-a recunoscut vina arată că unuii viitori angajați se împrumutau la bancă pentru a-și permite mita care să le garanteze angajarea.Cea mai mică mică, de 2.000 euro, a fost plătită pentru un post de fochist din cadrul Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani. Pentru că și-a recunoscut vina și a pledat vinovat, angajatul ar putea scăpa cu o pedeapsă de doar un an și șase luni de închisoare cu suspendare.

„Fără 8.000 de euro, 10.000 nu intri! Bani la greu trebuie să dai, să intri în sistem, după care îi mai ușor să faci alte manevre (…) Este vorba despre fonduri grele, că e greu acolo, scoate un post, două, pentru ce le trebuie, pentru rostul lor. Spitalul acela e o bombă, nu-i mai satură Dumnezeu”, se arată într-o stenogramă DNA citată de Adevărul.

Angajat în 2018, fochistul a explicat că prețurile pentru angajare creșteau de la an la an. Ca să obțină un loc de muncă sigur, o spălătorească se prezenta cu un plic de 5.000 euro. Infirmierele care voiau să fie angajate la Spitalul Județean Botoșani plăteau chiar și 10.000 euro, arată o altă stenogramă DNA. Pentru un post de asistentă medicală, mita cerută ajungea la 15.000 euro în 2023.

DNA a reținut anul trecut 11 persoane, printre care un fost manager, medici, asistenți și personal TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ), în scandalul de corupție privind șpăgile de la spitalul din Botoșani.

Vezi si

 3 drone rusești au intrat noaptea trecută în România

Forțele ucrainene au distrus 25 de drone rusești de atac din cele 38 lansate peste …