Friday , March 29 2024

Cum arată o prezentare de modă în Coreea de Nord (GALERIE FOTO)

phenian2

Coreea de Nord este o ţară care respinge lumea vestică, însă autorităţile au permis o prezentare de modă în care au putut fi admirate modelele palide, care se legănau pe podium în ţinute foarte diferite de stilul obişnuit al defilărilor moderne, potrivit Mediafax.
Aram Pan, un fotograf singaporez, a surprins în timpul unei călătorii efectuate în septembrie în Coreea de Nord o ciudată paradă a rochiilor şi costumelor colorate, aparent aprobată de dictatorul Kim Jong-un.
El a remarcat cum liniile rochiilor şi culorile au devenit mai îndrăzneţe în statul comunist, cu prilejul celei de-a XII-a Expoziţii de Modă de la Phenian.
“Cam toate fustele par să fie puţin mai scurte în zilele noastre. A fost prezentată şi o bluză pentru ocazii speciale cu o răscroială mai adâncă”, a observat Pan.
phenianÎnsă cel mai surprinzător a fost să vadă că toate modelele zâmbesc: “Este total diferit faţă de figurile posace cu care ne-am obişnuit pe podiumurile moderne”.
Aram Pan a explicat că această paradă a modei este un eveniment anual care are loc de 12 ani, iar costumele prezentate, care seamănă cu cele ale casei Chanel, vor apărea în curând în magazine.
“Prezentările de modă sunt urmărite de proprietarii locali de magazine care vor să comande noile ţinute. Fiecare piesă prezentată este însoţită de un număr, pentru a putea fi identificată de cei care vor să o comande”, a povestit Pan pentru Daily Mail Australia.
phenian1Evenimentul, probabil cel mai încântător de la Phenian, se desfăşoară într-o sală de expoziţii, în perioada 15-17 septembrie.
“La manifestare pot să participe şi localnicii care nu deţin magazine”, iar aceştia nu sunt deloc puţini, potrivit lui Aram Pan.
Fotograful, care a vizitat în septembrie şi singura staţiune de schi, un proiect de suflet al liderului Kim Jong-un, a observat că locuitorii Phenianului sunt mai eleganţi decât cei din provincie, dar acest lucru începe să se estompeze treptat. “Tendinţele din modă par să se răspândească şi în alte oraşe şi chiar în mediul rural”, susţine Pan.
Ultimele tendinţe cuprind acum şi umbrelele fanteziste. “Mi s-a spus că fac furori, iar doamnele care le deţin le etalează cu orice ocazie”, dezvăluie fotograful.
Imitaţiile Burberry sunt şi ele foarte populare, astfel că cerceii cu steluţă roşie constituie accesoriul “socialist” perfect.
De asemenea, femeile poartă la rever insigne roşii cu chipul liderului suprem.
Multe dintre costume se aliniază stilului monocrom, însă lor li se adaugă şi alte culori, cum ar fi roşul, rozul sau galbenul strălucitor, dându-le un aer şic.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …