Thursday , March 28 2024

Culisele PNL.Revenirea lui Blaga adâncește prăpastia între foștii pedeliști și vechii liberali-surse

Întâlnirea din Modrogan între Vasile Blaga și aripa ex-PDL a amplificat tensiunile între foștii pedeliști și vechii liberali, surse politice spunând pentru MEDIAFAX, că susținerea lui Ludovic Orban la șefia PNL e temporară, iar unii dintre liberali plănuiesc înlăturarea acestuia printr-un Congres.

sigla pnl

Miza în partid o reprezintă locurile eligibile la alegerile europarlamentare, printre cei care ar putea deschide lista fiind președintele PNL, Ludovic Orban, și cei doi foști lideri ai formațiunii Vasile Blaga și Crin Antonescu, au explicat sursele police pentru MEDIAFAX. Acesta a fost și motivul pentru care Blaga a avut un mesaj public în care a susținut întărirea formațiunii în contextul anului electoral 2019. Cu toate acestea, fostul co-președinte al PNL a subliniat că “lucrurile ar avea mult de câştigat” dacă ar exista o îmbunătăţire a comunicării în interiorul partidului. “Ne interesează partidul, asta am spus-o cu toţii, ne interesează parcursul lui, ne interesează tot ceea ce va face în anul electoral 2019, în primul rând câştigarea alegerilor prezidenţiale; sigur, vor conta şi alegerile europarlamentare, dar în primul rând alegerile prezidenţiale, pentru că vedeţi cum se comportă PSD şi astăzi ca un partid stat.(…) Dorim un partid puternic, sunt multe lucruri de corectat. Colegii le vor transmite către forurile formale ale partidului, către Biroul Executiv, Biroul Permanent Naţional, astfel încât ele să se corecteze, pentru că într-adevăr, ca în orice familie, lucrurile pot fi îmbunătăţite şi sunt sigur că vor fi îmbunătăţite”, a declarat Vasile Blaga, după întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu foștii pedeliști la sediul fostului PDL din Modrogan.  Surse politice au relatat MEDIAFAX că aripa fostului PDL este nemulțumită că Ludovic Orban nu s-a ținut de cuvânt și nu a respectat paritatea când au fost împărțite funcțiile de conducere, dar că la întâlnirea din Modrogan aceștia au decis ca președintele PNL să rămână la conducerea formațiunii până după europarlamentare.
“Critici au fost iar majoritatea au vorbit despre modul defectuos în care funcționează partidului, dar lucrurile nu se rezumă doar la Parlament, ci și la problemele din organizații, din teritoriu. Ei spun că Orban a schimbat foarte mulți președinți de filiale și și-a pus doar fidelii lui și de multe ori nu a respectat paritatea. Că nu a fost păstrat echilibrul, așa cum și-a asumat înainte să devină președinte. PDL spune că Ludovic Orban mai degrabă a mimat această paritate. El a încercat să izoleze, să minimalizeze aripa fostului PDL. Chiar după ședința ex-PDL s-a decis că asta este, Ludovic Orban rămâne președinte până la europarlamentare și vedem după europarlamentare”, au declarat sursele .
La întâlnire au mai exista reproșuri făcute de Blaga la adresa foștilor pedeliști care îi cântă osanele liderului PNL, care “îi spun numai ceea ce vrea el să audă” și care doreau ca acesta să participe la întrunire, însă a fost o opoziție masivă a fostului PDL.
Printre nemulțumiții din aripa ex-PDL este și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care i-a reproșat lui Ludovic Orban că dintre foștii pedeliști au funcția de prim-vicepreședinte Raluca Turcan și Mircea Hava, iar secretar general este Robert Sighiartău, toți fideli acestuia sau pe care i-a fidelizat pe parcurs, oameni care nu-și merită funcțiile, potrivit surselor politice.
Falcă a fost și singurul care a pus problema europarlamentarelor, în cadrul întâlnirii din Modrogan, spunându-le colegilor “haideți să nu fim ipocriți și să spunem că nu există liste”, au relatat sursele Mediafax.
Ulterior întrevederii de miercuri, unul dintre participanți, președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că liberalii au obligația să dea semnalul coagulării dreptei în perioada care urmează, pentru câștigarea următoarelor alegeri, acesta susținându-și punctul de vedere și la întâlnirea cu foștii pedeliști.
“Trei lucruri am spus acolo (la București – n.r.). Primul lucru este că acea întâlnire care a fost între foştii pedelişti trebuie urgent urmată de o întâlnire cu baza întreagă a partidului, nu pe bucăţele pentru că nu a fost rău că ne-am întâlnit o parte dintre noi, mai sunt anumite probleme la care trebuie găsite nişte răspunsuri, dar trebuie urgent tot partidul să se vadă. Baza, nu doar întâlnirea informală, nu doar pedelişti, pentru că noi suntem Partidul Național Liberal şi eu asta am cerut în discursul meu. Al doilea lucru s-a referit la PNL. Din punctul meu de vedere PNL are obligaţia să dea semnalul de coagulare a dreptei în perioada următoare, pentru câştigarea următoarelor seturi de alegeri. România are nevoie de asta, trebuie să dăm semnalul că dorim această coagulare. Întâi să ne armonizăm în casă lucrurile între noi, după care, pasul următor, semnale de colaborare şi de coagulare a dreptei pe un proiect curajos pentru perioada următoare, ca să putem guverna”, a spus joi Gheorghe Flutur, într-o conferință de presă la Suceava.
Liderul PNL Sălaj, Lucian Bode, care a fost și el prezent la întâlnirea din Modrogan, a declarat pentru presa locală, că la patru ani de la fuziunea PDL-PNL nu ar mai trebui să existe abordări care să reflecte o scindare în interiorul partidului.
“Orice fel de întâlnire a liderilor politici la sediul central al PNL nu este o întâlnire “ascunsă”! Este un semn de normalitate și maturitate politică, mai degrabă o întâlnire de lucru, nu o întâlnire separată între membri ai fostului PDL. Din punctul meu de vedere, la 4 ani de la formarea Alianței Creștin Liberale și la 3 ani de la fuziunea celor două formațiuni politice (PNL si PDL) nu ar mai trebui să existe astfel de abordări și percepții care să încerce să reflecte o împărțire a membrilor PNL după vechea apartenență politică. Din momentul fuziunii celor două partide, fiecare membru și-a asumat fără îndoială îndeplinirea obiectivelor noii structuri politice. Cu privire la fondul acestor discuții, ele se justifică atâta timp cât în urma lor vom constata o evoluție constructivă a PNL, mai ales în anumite filiale (nu este cazul filialei Sălaj, unde lucrurile sunt perfect armonizate). Concluziile întâlnirii de miercuri vor fi cu certitudine aduse la cunoștința opiniei publice” a spus deputatul PNL, Lucian Bode.
Pe lângă unele nemulțumiri la adresa conducerii PNL din partea foștilor pedeliști, întrevederea din Modrogan a creat disesiuni și în rândul vechilor liberali, care îl critică pe Ludovic Orban că a permis ca întâlnirea să aibă loc.
“Cum să accepți așa ceva? Pe vremuri erau dați afară cei care făceau întâlniri separate. A fost Blaga acolo și au negociat cele trei locuri (pentru fostul PDL – n.r.) pentru Parlamentul European. Aceasta a fost toată șmecheria, iar Orban i-a lăsat știind că așa îi aduce în gașcă. Dar nu a fost chiar așa, pentru că în interior l-au criticat. N-au fost dulci. Iar Blaga i-a pus rău la punct pe foștii pedeliști care s-au raliat cu Orban”, au precizat sursele MEDIAFAX.
Liberalii mai susțin că percepția publică creată nu a fost una de unitate, așa cum s-a intenționat, ci exact opusul, că fuziunea PDL-PNL a eșuat, în contextul în care Vasile Blaga a ieșit la declarații, înconjurat de foști membri ai PDL, iar Ludovic Orban a venit ulterior, singur și a vorbit cu presa.
“Tu, Blaga, mai și spui și că sunt multe probleme în PNL care trebuie corectate și după aceea apare Orban la nu știu câte minute, singur pe trepte, fără susținere, incapabil să dea niciun răspuns. Foarte rău a dat pentru toată lumea. A stat acolo patru ore singur în birou (Ludovic Orban – n.r.). E foarte urât. Am vorbit și cu alți colegi și toată lumea se întreba ce e asta, de ce s-a ajuns aici? Acum ce facem? Facem o întâlnire și cu fostul PNL? Asta ne-ar mai lipsi”, a relatat, MEDIAFAX, un liberal din aripa vechiului PNL.
“M-a cam dezamăgit prestanța șefilor. A jucat-o Orban foarte prost. În interior a fost până la urmă susținere pentru Orban, pentru partid, dar cum s-a făcut că nu au ieșit împreună? Nu am înțeles de ce au făcut așa. Adică sunt oameni cu atâta experiență politică și nu înțeleg cum au fost posibile astfel de momente”, a adăugat un alt liberal.
Despre întâlnirea din Modrogan, Ludovic Orban a declarat că a fost informat şi de acord cu întâlnirea de miercuri, de la sediul partidului între Vasile Blaga şi membrii fostului PDL, însă nu a participat pentru că probabil aceștia au vrut să discute chestiuni care țineau de istoria lor.
“I-am salutat pe toți colegii mei de partid, am discutat cu colegii. În rest, fiind vorba de o discuție pe care a generat-o colegul meu, domnul Blaga, e o discuție la care are dreptul orice membru al PNL, sediul PNL e deschis la orice fel de discuții, dezbateri, între membrii PNL. În ceea ce mă priveşte, eu sunt deschis dialogului cu toţi membrii PNL, indiferent de unde provin, indiferent ce funcţii ocupă, atât timp cât au ceva de comunicat în interiorul partidului, cât au idei benefice, cât se implică în activitatea partidului şi în îndeplinirea obiectivelor. Eu sunt un om deschis la dialog şi comunicare. Şi, de asemenea, sunt deschis la orice îmbunătăţire a comunicării în interiorul partidului şi în exteriorul partidului”, a afirmat Orban, la finalul întâlnirii între Blaga și foștii pedeliști, precizând că nu crede că astfel de întâlniri se vor repeta.
De cealaltă parte, întrebat de ce nu a fost invitat la discuții și actualul președinte al PNL, Vasile Blaga a răspuns: “A fost o şedinţă în care am discutat cu membrii PNL din vechiul PDL. Nu este ciudat deloc, toată lumea se întâlneşte cu cine vrea oricând. Dacă ar fi intrat înăuntru, nu aş fi avut nicio problemă nici eu, nici colegii mei. Nu am avut nimic de ascuns, dacă noi aveam ceva de ascuns, nu veneam în sediul partidului”.
Cât despre o candidatură la alegerile europarlamentare, Vasile Blaga a spus că nu și-a exprimat încă o astfel de dorință.
“Deocamdată, colegii vor trebui să stabilească criteriile după care se va candida, pe urmă vom vedea care sunt cele mai bune variante. Nu mi-am exprimat o astfel de dorinţă încă. O să vedem care sunt criteriile”, a adăugat fostul lider al PNL, precizând și că nu mai vrea să fie niciodată preşedinte al partidului.
Întâlnirea lui Blaga cu aripa fostului PDL vine în contextul în care în interiorul PNL se vorbește despre o listă semnată de 16 liberali care plănuiesc ca la Consiliului Național din 4 august să fie convocat un Congres extraordinar pentru demiterea lui Ludovic Orban de la șefia partidului, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX.
Ideea întocmirii unui astfel document ar aparține liderului senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, care a fost critic la adresa președintelui liberal în ședința din urmă cu două săptămâni a Biroului Politic al partidului. Printre lucrurile pe care acesta i le-ar fi reproșat lui Ludovic Orban ar fi și că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă PNL în faţa electoratului, potrivit surselor citate. Printre semnatarii listei se numără și foștii pedeliști Gheorghe Falcă, primarul orașului Arad.
Biroul Politic Național al PNL a convocat în urmă cu două săptămâni organizarea Consiliului Naţional al partidului pe data de 4 august. Surse politice au spus pentru MEDIAFAX că evenimentul va avea loc la București și că este așteaptată participarea a 1.500 de membri ai PNL. Liderul liberal, Ludovic Orban a declarat că la Consiliul Național vor fi stabilite criteriile, calendarul şi procedura de desemnare a candidaţilor pentru Parlamentul European.
“Vom stabili criteriile, procedura, calendarul, la prima reuniune a Consiliului Naţional. De asemenea, ne-am fixat ca obiectiv ca până la sfârşitul lunii octombrie să finaliză lista pentru europarlamentare, ca să începem o campanie în care candidaţii noştri să fie promovaţi, să intre în contact direct cu cetăţenii, pentru că vrem o campanie directă adresată către cetăţeni, care să presupună cât mai multe contacte între candidaţii noştri, membrii partidului şi cetăţenii români”, a spus Orban.
Acesta a precizat că la Consiliul Național va fi luată și o decizie asupra propunerii de excludere din partid a prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Preşedintele PNL a explicat, referitor la această propunere, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL. (MEDIAFAX)

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …