Tuesday , April 23 2024

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Ministerul Turismului recunoaşte o nouă Rută Cultural Turistică

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a marcat  Ziua Naţională prin recunoaşterea unei noi rute cultural turistice: “Ruta Cultural Turistică a obiectivelor memoriale din România dedicate eroilor căzuţi pentru libertate”, informează ministerul printr-un comunicat.


“Pentru că purtăm cu noi datoria de a duce mai departe valorile înaintaşilor noştri, în cinstea memoriei celor care au luptat pentru onoare, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului recunoaşte o nouă Rută Cultural Turistică, dezvoltată pe plan naţional. Aceasta cuprinde 80 de obiective memoriale din trei judeţe, respectiv Vrancea, Constanţa şi Buzău, fiind dedicată curajului, puterii de sacrificiu şi dorinţei de trăi liberi pe pământ românesc. Invit atât românii, cât şi turiştii străini, să parcurgă cu interes obiectivele incluse în această rută, care reuşeşte să surprindă un fragment important din istoria ţării noastre! La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a transmis ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Scopul acestui demers îl reprezintă valorificarea potenţialului turistic, cultural şi istoric, precum şi creşterea numărului de turişti din judeţele Constanţa, Buzău şi Vrancea, dar şi din regiune. Printre obiectivele cuprinse în rută se numără: Mausoleul Mărăşeşti, Monumentul Ecaterina Teodoroiu, placa comemorativă a Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Troiţa Eroilor din Tichileşti, Ruinele Mausoleului de la Racoviţeni, Memorialul “Închisoarea Tăcerii” şi multe altele.

“Ruta Cultural Turistică a obiectivelor memoriale din România dedicate eroilor căzuţi pentru libertate” rămâne în continuare deschisă pentru autorităţile publice locale, dar şi pentru asociaţiile din domeniul turismului/culturii, care doresc să se alăture, se menţionează în comunicat. AGERPRES

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …