Thursday , April 25 2024

CTP: "PD-ul era odata partidul-pisica, Basescu l-a dus la desfiintare"

Cristian Tudor Popescu a arătat că declaraţia lui Victor Ponta după rezultatele de la exit-poll-uri “Care PDL?” este foarte rea. “Vine ca urmare a declaraţiei domnului Crin Antonescu, că scopul USL-ului este să desfiinţeze PDL. E o afirmaţie care mi-a dat fiori din punct de vedere al democraţiei… Îţi propui să câştigi, dar nu să desfiinţezi adversarul”, a spus CTP la România TV.
“Această atitudine, pe care văd că o ia şi Ponta, este foarte nocivă, nu este nicio bucurie că acest partid PD a fost adus la catastrofă de Băsescu. PD-ul era odată partidul pisică, cel mai viu şi plin de energie. Băsescu l-a adus la desfiinţare, a refuzat să facă schimbarea lui Boc şi le-a împins în faţă pe Udrea şi pe Anastase, care au adus prejudicii de imagine incredibile acestui partid. Marele comandant de navă Băsescu, care se lăuda că  nu şi-a părăsit echipajul niciodată, şi-a părăsit în clipa de faţă partidul la greu”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
“În ceea ce îi priveşte pe domnii Ponta şi Antonescu, chiar dacă avem această situaţie tristă, în care opoziţia s-a autodizolvat, vor avea o opoziţie puternică în chiar oamenii care au votat acum negativ, pentru că erau enervaţi de PDL, dar când vor veni preţurile la întreţinere la iarnă, dificultăţile, oamenii se vor întoarce imediat împotriva USL. Se vor confrunta foarte curând cu o opoziţie”, a mai spus CTP.
Cristian Tudor Popescu a precizat că problema lor principală este să oprească partidele lor să se năpustească asupra caşcavalului, până în toamnă. “După toamnă, însă, dacă câştigă USL, apoi vom avea ce vedea. A fost vorba de un vot negativ, distructiv, care a urmărit să înlăture PDL de la putere”.
“Din votul negativ nu a rezultat în ţara asta nimic bun, a adus întotdeauna dezumflarea”, a mai spus CTP.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …