Friday , March 29 2024

CTP despre revocarea sefei DNA: O mostră de calcul politic cinic, dâmbovițean. Liviu Avram: Un gest de lașitate maximă al președintelui României

CTP

Jurnalistul Liviu Avram, redactor-șef adjunct al Adevărul, a criticat decizia președintelui Klaus Iohannis de a o revoca din funcție pe șefa DNA Laura Codruța Koveși. „Un gest de lașitate maximă” – este de părere jurnalistul, care consideră că această decizie „aruncă România cu 30 de ani în urmă”.
Liviu Avram: “Vad aceasta decizie ca pe un gest de lașitate maximă. Dacă a luat această decizie, deși avea câteva opțiuni la îndemână, dacă a anunțat acest lucru prin purtătorul de cuvânt, avem un semn că președintele e laș. Dacă nu a găsit timp de o lună alte soluții, câtă vreme existau, doar a mimat refuzul de a revoca și a făcut un simplu joc de imagine să arate că e în opoziție cu puterea. Gestul de azi arată că e complice la ce fac acești oameni.
Am serioase dubii că cei aflați acum la putere, de rușine la apelul președintelui, vor renunța la mutilarea legislației penale. Nu vor renunța, iar președintele va face un joc mimat de opoziție, atacând acele legi la CCR, returnându-le la Parlament, unde rezultatul e previzibil. Președintele, dintr-o singură mișcare, prin interpuși, ne aruncă într-o cu totul altă situație politică și juridică”, a declarat Liviu Avram pentru Digi 24.
“Legislația penală va merge înainte. Știm ce e acolo, dezincriminări și mutilare. Nu avem alte speranțe decât de la poporul român, care nu poate să se exprime decât peste doi ani și jumătate.
În primul rând, deciziile CCR trebuie înțelese, ori aceasta este ambiguă. Poți constata că această decizie este irațională și ilogică. Președintele avea o marjă de mișcare să respecte acea parte din decizie care a întrunit o majoritate cerută de lege, pentru că nu tot ce scria acolo întrunea majoritatea cerută de lege. Președintele putea să respecte acea decizie și nu să ne arunce cu 30 de ani în urmă, când procurorii erau supuși ministrului Justiției”, a explicat Liviu Avram, la Digi24.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că decizia președintelui Klaus Iohannis de a da curs deciziei CCR și de a o revoca pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este o manevră politicianistă egocentrică, un calcul politic cinic, iar emiterea decretului reprezintă “o iscălitură în calitate de notar de casă”, titlu pe care i l-au conferit judecătorii constituționali, a declarat CTP la Digi24. În opinia sa, președintele arată că s-a temut de suspendare și că nu a dorit să-și asume riscuri.
Este o “mostră de calcul politic cinic, dâmbovițean”, a spus Cristian Tudor Popescu.
“Va fi sărbătoare la PSD, la ALDE, în Costa Rica, în Serbia, în Madagscar”, crede Cristian Tudor Popescu, referindu-se la partidele care au susținut demiterea Laurei Codruța Kovesi, respectiv la țările unde s-au refugiat câțiva dintre foștii oficiali cu dosare de mare corupție.
CTP crede că decizia lui Iohannis este o lovitură dură dată în primul rând independenței procurorilor și că vom asista la “îngenunchierea lor” de către ministrul justiției, Tudorel Toader. “D-zeu știe! Om vedea” cum va continua lupta anticorupție, a spus jurnalistul.
El a remarcat, de asemenea, că președintele a evitat să iasă personal în fața națiunii și să-și anunțe decizia, pentru că nu a vrut să și-o asume în imagine. “Un raționament de 2 bani, probabil a primit un sfat de la vreun consilier”, a comentat CTP. Președintele mizează că e vară, că oamenii sunt în concedii și că vor uita, crede CTP.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …