Thursday , April 25 2024

CSM il acuza pe Ponta de "posibila incalcare a independentei justitiei"

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice “cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei” făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi de europarlamentarul Ramona Mănescu.
“Astăzi, 13 august 2012, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afirmaţiile publice de dată recentă ale doamnei europarlamentar Ramona Mănescu, ale domnilor deputaţi Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi ale domnului prim-ministru Victor Ponta.
Sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile acestora în calitate de lideri politici şi formatori de opinie, prin declaraţii ce depăşesc limitele de disciplină a discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Conducerea CSM a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări în ceea ce priveşte posibila afectare a independenţei justiţiei şi a principiilor statului de drept, ca urmare a declaraţiilor acestora care vizează cercetările penale efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modalitatea de organizare şi desfăşurare a referendumului din data de 29 iulie 2012.
Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu a declarat sâmbătă că USL solicită CSM să se autosesizeze în cazul incerceptărilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre şi Ioan Rus, care ar fi fost făcute ilegal, menţionând că în Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului ICCJ privindu-l pe Dobre.
Mănescu a precizat, într-o conferinţă de presă, că unul Ioan Rus, în calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT şi, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat că îi sunt interceptate convorbirile.
“Unul dintre aceste mijloace de presiune pare să fie astăzi Parchetul General, foarte apropiat domnului Traian Băsescu şi foarte drag preşedintelui suspendat, prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului şi publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre miniştri ai Guvernului României, dintre care unul membru CSAT, şi care conform legii ar fi trebuit avertizat asupra înregistrărilor convorbirilor lui”, a afirmat europarlamentarul PNL.
Mănescu a calificat solicitarea Parchetului drept “un abuz” şi a mai susţinut că România s-ar fi întors “în anii ’50 ai proceselor politice”. “Indiferent ce motivaţie au însă înregistrările, publicarea lor este însă o jalnică diversiune stalinistă pentru a şantaja şi denigra instituţiile statului”, a susţinut Mănescu.
“USL solicită CSM să se autosesizeze urgent în raport cu acest demers al Parchetului General, demers în care Parchetul devine un arbitru politic într-o criză constituţională”, a declarat europarlamentarul PNL.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.
realitatea.net

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …