Saturday , April 20 2024

Criza din Grecia: Cand ar putea avea loc alegeri anticipate

tsipras

Alegeri legislative anticipate sunt “probabile” in Grecia in toamna aceasta, in conditiile in care guvernul condus de Alexis Tsipras nu mai dispune de o majoritate parlamentara, a afirmat miercuri purtatoarea de cuvant a guvernului, Olga Gerovasili.
“Alegeri sunt probabile la toamna”, a declarat purtatoarea de cuvant la postul de radio Vima FM, precizand ca “aceasta va depinde de stabilitatea guvernului in perioada urmatoare”, transmite AFP.
Premierul Alexis Tsipras se declarase saptamana trecuta pregatit pentru alegeri anticipate in vederea recastigarii majoritatii.
El a indicat insa drept prioritara incheierea acordului final cu creditorii internationali (UE, BCE, FMI, MES) pentru un al treilea imprumut, de peste 80 de miliarde de euro.
“Suntem increzatori ca ne aflam foarte aproape de un text final”, a afirmat miercuri Olga Gerovasili, referindu-se la negocierile in curs de desfasurare la Atena intre guvern si reprezentantii creditorilor.
“Negocierile nu se vor opri dupa acest text, vom avea legile de aplicare si subiectele asupra carora negocierea nu se va incheia inainte de sfarsitul anului, cum sunt piata muncii, creantele indoielnice etc.”, a adaugat Olga Gerovasili.
In lipsa unei noi confirmari din partea electoratului, Alexis Tsipras isi va asigura cu dificultate o sustinere clara la viitoarele voturi in Parlament, dupa plecarea a peste 30 de deputati din grupul sau parlamentar, care au votat, la 15 si 22 iulie, impotriva primelor pachete de masuri cerute de creditorii internationali.
In pofida sprijinului a 13 deputati din partidul dreptei suveraniste ANEL, alaturi de care guverneaza Syriza, Tsipras nu mai dispune de numarul minim de 151 de deputati, din 300, necesar pentru aplicarea viitorului acord. In aceste conditii, el are nevoie de sustinere din partea celor trei partide din opozitie (Noua Democratie, PASOK si Potami), care au asigurat aprobarea primelor doua pachete de reforme.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …