Friday , March 29 2024

Crin Antonescu, în presa spaniola: Există în PNL o componentă care ne situează aproape de PPE

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, într-un interviu publicat joi în “El Mundo”, că PNL se uită cu interes la PPE, cu al cărui program politic se aseamănă în multe aspecte, deşi se simte bine în grupul liberal, arătând că există în PNL o componentă conservatoare care îl situează aproape de PPE.
“Ne simţim foarte bine în grupul liberal, am avut întotdeauna parte de sprijinul colegilor noştri, dar pe de altă parte ne uităm cu interes la PPE, pentru că în ceea ce priveşte programul politic, acesta are multe similitudini cu al nostru. Partidul Naţional Liberal din România se află mai la dreapta faţă de liberalii europeni în general. Există o importantă componentă conservatoare care ne situează aproape de PPE”, a afirmat Crin Antonescu.
El a răspuns astfel unei întrebări referitoare la faptul că, deşi PNL aparţine grupului liberal din Parlamentul European, se vehiculează ideea că ar dori să se unească cu PPE, întrebarea fiind pusă în contextul în care anul viitor vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European.
PNL face pe parte din ELDR (European Liberal and Democrats), familia politică a liberalilor europeni.
Din PPE fac parte trei dintre partidele din România – PDL, UDMR şi PNŢCD.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …