Creștinii ortodocși și catolici prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este sărbătorit de creștini în fiecare an la 15 august. Maica Domnului reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă, spunea părintele Nicolae Steinhardt. Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit multă vreme după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii.

Anii trăiţi pe pământ de Născătoare de Dumnezeu nu se cunosc însă cu exactitate, datorită prigonirilor dezlănţuite împotriva creştinilor: “pentru că în acele vremi se afla prigonire cumplită asupra Bisericii, şi nu era vreme de scrierea cărţilor, cu de-amănuntul, de numărarea anilor şi de faptele bisericeşti; pentru că atunci credinţa lui Hristos nu se răspândea prin scripturi, ci prin propovăduire cu gura şi cu nevoinţe muceniceşti. Deşi atunci erau scriitori de cărţi, dar aceia în scurtă vreme se sfârşeau muceniceşte şi cărţile lor se ardeau de către păgânii prigonitori” (Vieţile Sfinţilor).
Preacurata Fecioară locuia în Ierusalim, în casa Sfântului Ioan Evanghelistul, şi ieşea de multe ori în locurile pe care Iisus Hristos le-a sfinţit cu urmele picioarelor Sale, şi unde Şi-a vărsat sângele. La Golgota şi la Mormântul în care a fost pus Iisus, din dragoste de mamă, vărsa multe lacrimi.
“Deci, vieţuind în casa Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, ieşea adeseori la Muntele Măslinilor, de unde Fiul ei, Iisus Hristos Domnul, S-a înălţat la ceruri, şi acolo îşi făcea rugăciunile sale cu dinadinsul. Odată, rugându-se ea cu căldură pentru a sa dezlegare din trup şi trecerea mai iute către Hristos Dumnezeu, i-a stat înainte Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a fost ei din pruncie slujitor şi hrănitor întru Sfânta Sfintelor, binevestitor al întrupării lui Dumnezeu şi nedepărtat păzitor întru toate zilele vieţii sale. Acela cu prealuminoasă faţă, aducându-i de la Domnul cuvinte făcătoare de bucurie, i-a vestit ei mutarea, care degrabă avea să fie după trei zile” (Vieţile Sfinţilor).
Înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică, Născătoarea de Dumnezeu a primit vestea cu multă bucurie, căci mergea la Fiul ei şi se alătura tuturor puterilor cereşti şi sufletelor drepţilor.
În zilele în care Maica Domnului îşi pregătea plecarea din această lume au fost aduşi la Ierusalim prin puterea lui Dumnezeu şi Sfinţii Apostoli, care erau răspândiţi între neamuri pentru a propovădui Evanghelia.
După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă, a urmat clipa în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit cu bucurie: “Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea” (Vieţile Sfinţilor).
Maica Domnului şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.
Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai notează că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde Sfânta Fecioară a dorit să fie înmormântată. Satul Ghetsimani de lângă Muntele Eleon se afla în apropierea cetăţii Ierusalimului, acolo, în valea lui Iosafat, era mormântul sfinţilor şi drepţilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; http://www.voscreasna.com, Agerpres)