Saturday , April 20 2024

Corpul de Control al ministrului Sănătății face verificări în cazul fetiței de 4 ani decedate la Spitalul Huși

husi spital

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a dispus Corpului său de Control să facă verificări la Spitalul Municipal Huși în cazul fetiței de patru ani care a decedat, au declarat joi pentru AGERPRES surse medicale.
Controlul va fi efectuat împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vaslui, precizează sursele citate, iar în urma concluziilor Ministerul Sănătății va face recomandări ca în cazul Maternității “Elena Doamna” din Iași, a cărei conducere a fost demisă, după ce o gravidă a născut un făt care era mort de mai bine de 24 de ore.
O familie din satul vasluian Plopi acuză cadrele medicale de la Spitalul Municipal Huși pentru decesul fetiței lor în vârstă de patru ani, căreia i s-a administrat tratament antibiotic fără să fi fost testată în prealabil.
Rudele povestesc că micuța s-a simțit rău, i-au dat sirop pentru febră, dar fiindcă starea ei nu s-a ameliorat, au decis să cheme o ambulanță.
‘Am ajuns la salvare. Ne-a întrebat asistenta de când îi e rău. I-am zis că de seara de la ora 20,00 respira mai greu și o durea gâtul. I-am luat temperatura acasă, avea 39. Am ajuns la spital, ne-a luat o asistentă, i-a luat temperatura, avea 39. Imediat au pus-o în perfuzii, i-au făcut injecție în venă cu ampicilină fără să o testeze sau să o consulte la plămâni. Am zis că știu ce fac, că sunt medici, că nu pot să îi comand eu. A început să se învinețească și în momentul ăla am început să strig să nu lase fetița. Am sperat că o vor aduce la viață. Am întrebat-o pe doamna doctor cum este, dacă sunt speranțe să-și revină. Dădeau din umeri și mergeau cu capul în pământ și nu spuneau nimic’, a declarat bunica fetei.
Conducerea Spitalului Municipal Huși a demarat o anchetă în acest caz.
‘Este ceva dureros și pentru familie, și pentru noi. Doamna doctor de la pediatrie nu este om. Este foarte dureros să îți moară un pacient. Fetița a venit în jurul orei 2,00 noaptea în stare gravă, cu insuficiență respiratorie acută și laringită. I s-a făcut tratament de urgență și a intrat în stop cardio-respirator. I s-au făcut manevre de resuscitare. A fost chemat medicul de la urgență. Toată lumea a fost prezentă acolo. Copilul nu a fost testat pentru antibiotic, dar cazul a fost grav, pur și simplu nu a fost timp’, a declarat dr. Emad Wassouf, director medical la Spitalul Municipal Huși.
Inspectoratul de Poliție al Județului a demarat, la rândul său, cercetări.
Fetița va fi înmormântată joi.
Agerpres

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …