Alte stiri
Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce a ieșit de unul singur la plimbare cu un ATV
acum 2 weeks
FOTO. Mamă și copil, răniți într-un accident la Șcheia, sâmbătă dimineață. Cei doi au fost transportați la spital
acum 3 weeks
Dănuţ, copilul de doar doi ani care a căzut în puţul din Teleorman, poate respira singur. Medicii l-au detubat.
Acesta este ţinut sub o uşoară sedare şi este conştient. Reamintim că băiețelul de un an și opt luni salvat din fântâna de la Balta Sărată a fost transportat cu elicopterul SMURD la București, la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, după ce a fost evaluat de medicii aflați la fața locului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU “A.D. Ghica”, Gelu Dragomir.
După aproximativ zece ore de încercări, copilul a fost scos la suprafață cu tot cu pompa de sub el. Pe parcursul operațiunilor de salvare, băiețelul a stat cu aproape jumătate din corp sub apă.
Echipele de intervenție au încercat scoaterea acestuia cu ajutorul unor tije, dar au încercat și să sape un șanț paralel cu fântâna, ca un canal de legătură cu băiatul.
Pentru scoaterea lui la suprafață au intervenit autorități locale, forțe ale ISU București-Ilfov, ISU Olt și Dolj.
Mama copilului a primit vestea salvării băiatului la spital, unde a fost transportată după-amiază cu ambulanța pentru că a intrat în șoc după ce băiețelul a căzut în puț.
realitatea.net
Tags cazut copil detubat put revenire
Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a …