Friday , March 29 2024

Controale in toata tara la centrele de reevaluare pentru persoanele cu dizabilităţi

mariana campeanu ministrul muncii si protectiei sociale

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, vineri, că în urma anchetei care a avut loc la Prahova, la centrul de reevaluare a persoanelor cu handicap, a demarat un control-fulger la nivel naţional, pentru a monitoriza problemele din toate zonele României.
Prahovenii cu handicap au fost obligaţi să stea la cozi pentru a le fi revăzute dosarele. Mulţi dintre ei au venit şi au stat pe holurile Direcţiei de Asistenţă Socială încă din timpul nopţii.
Măsurile cerute de ministrul Muncii în ceea ce priveşte situaţia din Prahova: obţinerea avizului din partea ministerului – termen 7 zile, respectarea imediată a prevederilor legale în ceea ce priveşte cine şi ce evaluare face între cele două comisii. Creearea unor echipe mobile care să realizeze evaluare complexă la domiciliul solicitantului atunci când acesta nu se poate deplasa.
De asemenea, ministrul a explicat că actuala componenţă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din Prahova a fost decisă de Consiliul Judeţean fără avizul avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a declarat, vineri, ministrul Mariana Câmpeanu.
În urma controlului făcut la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova s-a stabilit că nu s-a respectat procedura de evaluare complexă, conform legislaţiei în vigoare, în sensul că persoanele adulte au fost evaluate de membrii Comisiei de evaluare, şi nu de specialiştii Serviciului de evaluare complexă, singura structură cu atribuţii în acest sens, a spus ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …