Thursday , April 25 2024

Consiliul Local Sfântu Gheorghe discută astăzi autonomia „Ținutului Secuiesc”

sf. gheorghe

Se încing spiritele în Secuime. Proiectul pentru autonomia „Ţinutului Secuiesc” se va discuta, astăzi, în şedinţa Consiliului Local Sfântu Gheorghe. Asta deşi Prefectura Covasna a trimis în luna iunie o circulară tuturor consiliilor locale din judeţ prin care le-a atras atenţia asupra nelegalităţii susţinerii unei regiuni autonome pe criterii etnice.
Proiectul pe baza căruia autorităţile locale din Harghita, Covasna și Mureș vor solicita Parlamentului şi Guvernului României autonomia „Ţinutului Secuiesc” prevede, printre altele, ca în unităţile administrativ-teritoriale în care ponderea unei minorităţi naţionale depăşeşte 10%, limba acesteia să fie recunoscută ca limbă oficială şi să aibă acelaşi statut ca limba oficială a statului român.
Proiectul a fost iniţiat de către Consiliul Naţional Secuiesc şi, până acum, 23 consilii locale din cele trei judeţe l-au adoptat. Scopul este ca toate cele 153 de consilii locale din Secuime să adopte aceste memorandumuri pentru că atunci autorităţile statului român nu vor mai putea ignora cererea de autonomie a comunităţii maghiare.
Fostul prefect de Harghita a atacat în instanță memorandumurile adoptate de câteva consilii locale din județ. Adrian Jean Andrei a fost schimbat din funcție sâmbătă, așa că nu se știe cum vor evolua procesele în instanță.

Vezi si

Fostul premier Petre Roman s-a prezentat la Parchetul General. El a fost pus sub acuzare în dosarul Mineriadei

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la …