Thursday , December 8 2022

Confederaţiile sindicale vor să organizeze un miting în ziua moţiunii de cenzură

Confederaţiile sindicale ar putea organiza un miting comun de amploare în Capitală, în 27 octombrie, zi în care va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc, o decizie privind data exactă a acţiunii sindicale fiind aşteptată zilele următoare.
Lidrul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că va pregăti membrii organizaţiei pe care o conduce pentru miting în 27 octombrie.
Potrivit lui Petcu, toţi liderii confederaţiilor au fost de acord de principiu cu organizarea mitingului în ziua votului, dar deocamdată nu s-a luat o deciziei finală.
O întâlnire în acest sens va fi luată în zilele următoare, a mai spus Petcu.
“Voi susţine ca această acţiune să se desfăşoare concomitent cu votul moţiunii pentru a avea un impact mai mare”, a spus liderul CNSLR-Frăţia.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat că la miting sunt aşteptaţi aproximativ 50.000 de oameni şi că acţiunile vor include un protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş spre Parlament.
Liderii confederaţiilor sindicale au decis, în 6 octombrie, să organizeze împreună proteste, iar până în 22 octombrie să discute cu toţi liderii politici şi să picheteze sediile partidelor, în lipsa unui răspuns la revendicările lor urmând să organizeze o mare acţiune în 25 – 30 octombrie, în Capitală.
Liderul CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, a declarat că până în 22 octombrie sindicaliştii vor să se întâlnească şi să discute cu toate grupurile parlamentare pentru a le prezenta un set de revendicări şi punctul lor de vedere.
De asemenea, în fiecare vineri, din 8 până în 22 octombrie, sindicaliştii vor picheta sediile partidelor în teritoriu şi locuinţele parlamentarilor.
“În 22 octombrie toate aceste demersuri ar trebui să aibă un răspuns. În caz contrar am putea organiza în 25 – 30 octombrie o mare acţiune de amploare în Capitală”, a spus Marius Petcu.
Acesta a estimat că la acţiune sunt aşteptate cel puţin 70.000 -80.000 de persoane.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hosuu, a adăugat că dacă după 22 octombrie, când va fi făcută evaluarea acţiunilor organizate până atunci nu se vor rezolva solicitările sindicaliştilor, există posibilitatea blocării drumurilor europene şi întreruperea voluntară a lucrului de către angajaţi.
“Întreruperea voluntară a lucrului este o activitate neîncadrată în legislaţia românească, intră în acţiuni sociale şi românii ar trebui să pună în balanţă dacă pierd banii pe o zi sau două în care opresc activitatea sau acceptă să piardă bani până în 2013”, a spus atunci Bogdan Hossu.
Liderul Cartel a susţinuit însă că speră ca până în 22 octombrie să li se rezolve problemele, aceasta find o doar o păsuire din partea sindicatelor pentru actualul Executiv.

Vezi si

Pauză la Consiliul JAI. Germania negociază separat în numele României cu delegația Austriei

Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană s-au reunit joi, 8 decembrie, la Bruxelles, în cadrul …