Friday , April 19 2024

Conducere militară la Spitalul Județean Vrancea. Managerul infectat cu coronavirus a plecat cu toată documentația

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat diminică dimineață la Digi24 că și la Spitalul Județean Vrancea sunt șanse foarte mari să fie pusă o conducere militară. El a mai spus că managerul spitalului, infectat cu coronavirus, a plecat „cu toată documentația”.

coronavirus iunie tataru

„Focșaniul este un punct nevralgic, avem o transmitere comunitară extinsă. Dacă e să ne raportăm la tot orașul, Spitalul Militar are 35 de cadre infectate, două cadre la ISU, un cadru la Jandarmerie, mai multe cadre la Poliție, la nivelul Spitalului Județean managerul este confirmat pozitiv, a și plecat din spital – că a plecat cu toată documentația și ce mai avea prin birou este o problemă”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a precizat că mâine se va afla la Focșani, după ce cadre medicale infectate au fost trimise acasă.

„Mâine vom fi la Focșani și ne gândim după evaluarea locală la un manager militar, am vorbit și cu domnul ministru al Apărării. Vom duce și la Focșani, cred, o conducere militară”, a subliniat el.

 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …