Friday , April 19 2024

Concluziile NATO, dupa reuniunea de urgenta solicitata de Turcia

NATO

Partenerii Turciei din NATO au afirmat ca sunt alaturi de aceasta tara si ca securitatea aliantei este “indivizibila”.
Ambasadorii celor 28 de state membre NATO au emis o declaratie comuna dupa intalnirea de urgenta solicitata de Turcia, care se simte amenintata de gruparea extremista Statul Islamic, scrie Hurriyet.
In documentul citat se arata ca ambasadorii NATO “condamna cu tarie atacurile teroriste impotriva Turciei si isi exprima condoleantele fata de Guvernul turc si familiile” victimelor ucise in recentele atacuri teroriste ce au zguduit tara.
“Terorismul reprezinta o amenintare directa la adresa securitatii tarilor NATO si stabilitatii si prosperitatii internationale”, se mai arata in document, care precizeaza ca terorismul “este o amenintare globala care nu cunoaste granite, nationalitate si religie, o provocare cu care comunitatea internationala trebuie sa lupte laolalta si sa o gestioneze impreuna”.
Cu o zi inainte de intalnirea de marti, seful aliantei, Jens Stoltenberg, preciza ca Turcia nu a solicitat ajutor militar substantial din partea NATO in campania impotriva militantilor Statului Islamic si kurzi.
Jens Stoltenberg a mai avertizat Turcia ca operatiunea de bombardamente poate pune in pericol progresul din ultimii ani in directia unui acord de pace cu militantii kurzi.
Ankara a solicitat intalnirea de marti pentru a discuta despre escaladarea violentelor intre Turcia, jihadistii Statului Islamic si militantii kurzi.
Turcia a bombardat pozitiile Statului Islamic din Siria saptamana trecuta, pentru prima data, dupa ce un atac sinucigas a dus la moartea a 32 de persoane la granita turco-siriana.
Ankara a bombardat si pozitiile Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din nordul Irakului, pentru prima data in ultimii patru ani, dupa ce militantii, care acuza Turcia ca ar complota cu islamistii, au ucis doi politisti.

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …