Thursday , April 18 2024

Comoara lui Darius Vâlcov, ascusa in pereti. 94 de tablouri semnate de pictori celebri, precum Picasso, Renoir, Tonitza

valcov4

Procurorii DNA au descoperit 94 de tablouri valoroase în urma percheziţiilor din Bucureşti şi judeţul Olt în dosarul lui Darius Vâlcov. Printre operele de artă, trei ar fi semnate de Pablo Picasso, unul ar fi semnat Renoir, evaluat la aproximativ 120.000 de euro, și altele ar aparține unor pictori români, printre care și Pătrașcu, Nicolae Grigorescu sau Nicolae Tonitza, scrie Agerpres. Fostul ministru al Finanţelor va fi judecat în arest la domiciliu, ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Martori au declarat anchetatorilor că unele dintre tablouri au fost ascunse în pereți falși aşa că procurorii au trebuit să spargă zidurile. 50 au fost găsite într-o locație, 12 în alta și 29 în alta. Procurorii au indicii că aceste tablouri au fost cumpărate din străinătate de intermediari și aduse în țară cu mașina.
În urma percheziţiilor, procurorii au descoperit și sume importante de bani.
Informația a apărut la scurt timp înainte ca Darius Vâlcov să afle că judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu.
Joi, procurorii și polițiștii au percheziționat sediile unor firme din Slatina controlate de Darius Vâlcov, respectiv o firmă de contabilitate, una de avocatură și una de cadastru.
Respectivele firme funcționează într-un imobil situat în centrul istoric al municipiului Slatina.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis joi ca fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.
Operele de artă se adaugă bunurilor găsite anterior într-un seif, atribuite tot lui Vâlcov: 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripționat “Renoir”, un tablou inscripționat “Jean Cocteau” și o pictură pe lemn inscripționată “Aurel Acasandrei”.
 
 

Vezi si

Două grupuri de români, blocate pe aeroportul din Dubai după ploile devastatoare din Emirate

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe …