Friday , March 29 2024

Comisia specială pentru Roşia Montană, aprobată. Incidente în Parlament

ponta2

Birourile Permenante reunite au aprobat constituirea Comisiei speciale privind Roşia Montană.
Discursul premierului Victor Ponta din Parlament pe tema scrisorii FMI a fost întrerupt de preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, care i-a dat un săculeţ cu bani, despre care a afirmat că reprezintă “30 de arginţi, preţul trădării pentru Roţia Montană”, şi l-a acuzat de trădare. “Ponta trădătorul-salvaţi tricolorul!”, a strigat Neamţu de lângă Ponta, aflat la tribuna Parlamentului, după care a părăsit sala. Neamţu avea şi un tricolor.
Premierul Victor Ponta a replicat rugând ca banii să îi fie returnaţi lui Neamţu, explicând că poate acesta are nevoie de ei pentru constituirea noului partid. “Ştiu că domnia sa din lipsă de bani nu a fost ales în Parlament, parcă aşa a zis, nu din lipsă de voturi”, a spus Ponta. De asemenea, din sala de plen s-a strigat “Golanilor!”, către Neamţu şi cei care îl însoţeau. Preşedintele de şedinţă, Cristian Dumitrescu a spus, la rândul său: “Nu permitem acte de huliganism în Parlament!”. Pe hol, Neamţu a declarat jurnaliştilor că Ponta este “trădător”.
Liderul PNR a menţionat că a intrat în Parlament la invitaţia lui Remus Cernea.
Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marţi, constituirea Comisiei speciale privind proiectul de lege care reglementează inclusiv exploatarea de la Roşia Montană, cu 21 de membri, decizia finală urmând să fie luată în plen.
Anunţul a fost făcut de senatorul PSD Cristian Dumitrescu. Propunerea de înfiinţare a Comisiei speciale privind Roşia Montană ar urma să fie aprobată marţi în plenul reunit.
Vicepreşedintele Senatului a aprecizat că acest for va fi constituit din 21 de membri, care vor fi propuşi pe algoritmul politic parlamentar. El a precizat că la nivelul Birourilor Reunite au fost două voturi împotriva propunerii de constituire a Comisiei speciale şi două abţineri. Dumitrescu a menţionat că până la 1 octombrie se vor depune amendamente la Comisia specială privind Roşia Montană din partea senatorilor şi deputaţilor, iar până la 20 octombrie urmează să fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern.
El a mai menţionat că în 21 octombrie raportul Comisiei speciale urmează să intre în dezbaterea Senatului, iar până la 1 noiembrie să fie votat în plenul acestei Camere.
Dumitrescu a susţinut că raportul comisiei speciale va fi transmis comisiilor parlamentare de fond, care ar urma să poată opera modificări asupra raportului. Vicepreşedintele Senatului a mai susţinut că actuala procedură parlamentară în cazul proiectului de lege privind Roşia Montană va fi suspendată până la redactarea raportului Comisiei speciale. Dumitrescu a susţinut că este posibilă “deplasarea Comisiei” speciale la Roşia Montană, existând posibilitatea unor audieri.
Potrivit proiectului de hotărâre privind Comisia specială, obiectul acesteia este de a examina proiectul de lege şi amendamentele depuse de Guvern, de deputaţi şi de senatori. Al doilea punct precizat în proiect vizează “întocmirea raportului în vederea dezbaterii şi adoptării proiectului de lege în plenul fiecărei Camere a Parlamentului”.
De asemenea, lucrările Comisiei speciale sunt publice, cu excepţia cazurilor în care, prin votul majorităţii membrilor acesteia, se decide altfel. “Pentru clarificarea unor împrejurări sau stări de fapt la care se referă proiectul (de lege al Guvernului, n.r.), comisia poate să efectueze deplasări la faţa locului, unde îşi poate extinde activitatea de informare asupra obiectivelor şi scopului proiectului de lege”, mai prevede documentul de înfiinţare a Comisiei speciale.Plenul celor două Camere urmează să decidă marţi după amiază asupra înfiinţării Comisiei speciale privind Roşia Montană.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …