Friday , March 29 2024

Comisia Europeană alocă 40 de miliarde de euro gospodăriilor și firmelor pentru a combate criza energetică. Țările UE demarează achiziții de gaz comune

Comisia Europeană va aloca 40 de miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile şi companiile care suferă de pe urma facturilor energetice ridicate și va începe să facă achiziții de gaz comune, pentru a-și întări poziția pe piață. Aceste măsuri au fost anunțate marți de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul planului de a soluţiona problema preţului ridicat al gazului.

Cele 40 de miliarde de euro ar urma să provină din resurse neutilizate pentru dezvoltare regională în UE, iar banii vor fi orientaţi spre măsuri de ajutor în statele membre, se arată în propunerea care face parte dintr-o serie de măsuri pentru combaterea preţurilor ridicate ale energiei.

Aceste propuneri, care au nevoie de aprobarea statelor membre, constituie cel mai recent efort al blocului comunitar pentru a face faţă creşterii preţurilor energiei, în special după ce Rusia a redus livrările în urma invadării Ucrainei. Pachetul de măsuri include, de asemenea, un cadru pentru achiziţii de gaz comune.

În luna martie a acestui an, statele membre ale UE au decis să achiziţioneze gaz împreună, în vederea ameliorării poziţiei lor pe piaţă, însă de atunci s-au înregistrat doar progrese minore. „Prin această propunere de astăzi, facem operaţionale achiziţiile comune”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferinţă de presă la Strasbourg, potrivit Agerpres. „Ştim că cererea de energie a Europei este foarte mare. Aşadar, este logic ca, în loc să îşi facă unul altuia concurenţă, statele membre şi companiile energetice să trebuiască să-şi sporească puterea lor de achiziţii comune”, a subliniat Von der Leyen.

Mai multe state membre, printre care Italia, Polonia, Grecia şi Belgia, solicită de câteva săptămâni o plafonare a preţului gazului, în timp ce altele, precum Germania şi Ţările de Jos, au exprimat temeri privind securitatea livrărilor. Anterior, Ursula von der Leyen a avansat ideea limitării preţului gazului. Propunerea de marţi a CE include această opţiune doar ca ultimă soluţie.

În propunerile prezentate marţi de Comisie este inclusă şi ideea creării unui mecanism de alocare a gazului pentru statele membre afectate de o situaţie de urgenţă, la nivel regional sau la nivelul UE. În plus, Comisia va realiza o evaluare asupra instrumentului REPowerEU pentru a accelera tranziţia către energie curată şi a evita fragmentarea pieţei unice.

De asemenea, executivul UE propune o utilizare ţintită flexibilă a fondurilor aferente politicii de coeziune pentru a limita impactul actualei crize energetice asupra cetăţenilor şi companiilor.

Şefa executivului comunitar va prezenta noile propuneri miercuri în plenul Parlamentului European, iar joi şi vineri liderilor statelor membre UE, care se reunesc la Bruxelles.

 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …